Povestea vieții mele: doi îngeri și o minune de fată

De Eva
eva
Am o căsnicie de șase ani. Tot pe atunci am avut și prima mea sarcină. Nu eram căsătoriți când sarcina a apărut, neprogramată, dar mi-am dorit copilul și nici măcar o secundă din viață nu m-am gândit să fac o întrerupere.
Din păcate, la început nu toți au fost de acord cu minunea care urma să vină pe lume. Soacra mea nu își dorea să devină bunică, considera că e prea tânără și că era prea devreme pentru mine și soțul meu să devenim părinți și nu ne credea pregătiți pentru un copil.
 

Pe atunci, eu și soțul aveam 26 de ani, o vârstă tocmai bună pentru a aduce pe lume un copil.

 
Nu am ascultat și am luptat pentru copilul meu. La trei luni după ce am aflat că sunt însărcinată, am avut și frumosul eveniment, nunta. Deja familia era formată și urma să apară micul îngeraș, darul de la Dumnezeu. Am avut o sarcină perfectă, fără grețuri, fără dureri, aproape nici nu simțeam că sunt însărcinată.
 
Tatăl meu, care era tare bolnav, s-a stins din viață pe 14 octombrie 2014. A fost un moment extrem de greu pentru mine. Am pierdut o comoară de părinte. Eram terminată, nu puteam sa accept ca s-a întâmplat așa. Nu știu cum au trecut zilele de după moartea lui. La câteva zile, pe 18 octombrie, am trăit un alt moment groaznic. Aveam mici dureri de burtă, suportabile, ceva ce nu m-a făcut să mă panichez prea tare. Era după-amiază și voiam să dorm.
Atunci am simțit cum s-a rupt apa. 
 
M-am panicat îngrozitor...
 
Cum aveam doar 28 de săptămâni și nu era momentul, m-am speriat.
"
Am dus mâinile jos și panica a crescut când am văzut că nu era apă, era sânge! Aveam hemoragie! Eram conștientă că urmează ceva rău și așa a fost. A venit ambulanța și parcă timpul stătea în loc. Ajunsă la spital am fost trimisă direct în sala de operație.

"Pe cine vrei să salvez?”

 
Atunci a venit întrebarea doctorului: "Pe cine vrei să salvez? Pe copil sau pe tine?". În acel moment m-am gândit că copilul e mult mai important și am vrut să răspund doctorului:"Cop...", când el m-a întrerupt și mi-a zis: ”Stai să văd ce pot face cu tine! Copilul nu va avea nicio șansă, nici măcar o zi!". Eram întinsă pe masa de operație și mă gândeam la toți apropiații mei pe care nu am reușit să îi mai văd pentru ultima oară. A fost cumplit.
 
Afară, pe hol, mă așteptau soțul, mama, soacra, verișoara, o mătușa a soțului și prietena mea din copilărie. Erau toți încremeniți, stăteau și se rugau la Dumnezeu. Mi-au povestit că, în timpul operației, doctorul a ieșit din sala de operație panicat și i-a spus soțului disperat că nu mai poate face nimic ne va pierde pe amândouă. Soțul a încremenit nu mai avea nicio reacție, doar nervi și durere.
Doctorul a intrat în operație din nou. Se chinuia să îmi salveze uterul pentru a mai putea face copii.

După ce s-a terminat operația, după ce m-am trezit din anestezie, eu eram curioasă de copil dacă trăiește. Fata mea trăia, dar era ținută de aparate în viață... Nu poți vedea ca mamă astfel de scene... E cumplit de dureros... ceva ce nu poți explica în cuvinte.
 

Doctorii nu i-au dat șanse la viață nici măcar o zi, dar fata mea, îngerul meu, a trăit 10 zile

 
În aceste 10 zile, am reușit să o încreștinăm. Pe 28 octombrie, fata mea a plecat printre micii îngerași, în ceruri, unde Maica Domnului va avea grijă de ea mult mai bine decât aș putea avea eu.
 
Îngerul meu era o minune venită doar în vizită și a plecat. Anii au trecut dar gândul mi-a fost zi de zi la fata mea.
Apoi, anul 2016 a venit și el cu o minune. În luna martie, am aflat că sunt din nou însărcinată. Era un mugurel, care a venit odată cu primăvara. Era mărțișorul meu, așa de fericită eram! În sfârșit, Dumnezeu îmi alina durerea.

Pe cât eram de fericită, tot pe atât eram de temătoare să nu mai trec prin momente cumplite. Din păcate, inimioara mugurelului a încetat să mai bată la 7 săptămâni.
A fost un dezastru! Am simțit cum totul se prăbușește! Nu mai puteam, nu mai aveam putere. L-am întrebat pe Dumnezeu :"De ce, Doamne, de ce? De ce m-ai salvat și pe mine de la moarte dacă nu pot aduce pe lume un copil?".
 
 
Am umblat apoi pe la toți doctorii și prin toate spitale ca sa găsesc cauza. Voiam să știu de ce nu pot duce o sarcină până la capăt. Într-un final, am aflat! Era vorba despre trombofilie! Trombofilia era problema care mi-a omorât doi îngerași. Știam cauza, dar asta nu mi-a făcut suferința mai ușoară...
 
Mă împacasem cu ideea că nu voi avea copii. Mă alinam cu gândul că Dumnezeu avea un plan bine stabilit și pentru mine. Și să știți că așa a și fost! Într-un final, pe 13 septembrie 2018 am adus pe lume o fetiță, Maria, 50 cm și 3,250 kg, nota 10. Doctorul chiar i-a dat 11, știind care e povestea noastră. (Pe Maria o vedeți în poza de mai sus :) )
 

Acum trăim un vis!

 
Îi mulțumesc lui Dumnezeu mereu și Maicii Domnului. Maria mi-a alinat suferința, dar niciodată nu voi uita lupta dusă până la ea și mai ales îngerașii mei din cer.
Vă pup și va doresc multă puterea în viață! Să știți că cel mai important  lucru e să nu vă pierdeți încrederea în Bine. Știu că e greu, am trecut prin asta, nu mai aveam putere și nu mai vedeam lumina, dar e important să vă păstrați încrederea că va fi bine. Și nu uitați că Dumnezeu e alături de noi!
 
Vă îmbrățișez cu drag,
Ioana
 
 
Această poveste a fost trimisă pe adresa redacției. Dacă ai și tu o poveste din care crezi că multe femei ar avea de învățat sau ai trecut printr-o experiență despre care crezi că ar trebui să afle cât mai multe Eve, ne poți trimite povestea ta pe redactie@eva.ro și noi ne vom ocupa de publicarea ei.  
 
Dacă ești mamă, îți recomandăm să citești și: Coronavirusul afectează mai puțin copiii, iar specialiștii nu știu exact de ce
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod