Efectele eclipsei de Soare în fiecare zodie

Impactul primei eclipse de Soare a anului 2012, care a avut loc în noaptea de 20-21 mai, se va simţi pentru o perioadă de cel mult 3 luni de zile. Acesta va aduce o schimbare, un moment de alegere

Impactul primei eclipse de Soare a anului 2012, care a avut loc în noaptea de 20-21 mai, se va simţi pentru o perioadă de cel mult 3 luni de zile. Acesta va aduce o schimbare, un moment de alegere a unei noi direcţii într-un anumit domeniu de viaţă.

Oricare ar fi însă acel domeniu, eclipsa vă provoacă să comunicaţi, să vă informaţi, să socializaţi şi să acceptaţi un alt punct de vedere. Uneori, aceasta poate fi o misiune grea şi poate părea că pierdeţi ceva, dar ulterior veţi constata că dacă aţi fost deschise „la minte”, aţi avut doar de câştigat. Iată cum vă poate influenţa această eclipsă.

Berbec

Este un moment bun pentru a vă îmbunătăţi relaţiile cu rudele, mai ales dacă au existat neînţelegeri în trecut. Pe de altă parte, aţi putea începe să învăţaţi ceva nou, să adoptaţi un hobby. Zvonurile şi bârfele pot deveni o problemă, dacă le daţi crezare fără să le verificaţi. Comunicarea cu un frate, o soră, un verişor sau un vecin se reia sau se intensifică. Aveţi grijă să nu vă dispersaţi pe plan intelectual, să treceţi de la o idee la alta, să începeţi ceva şi să abandonaţi trecând la altceva.

Efectele asupra celor născuţi în zodia Berbec nu vor fi foarte evidente, ci se vor petrece într-un mod subtil.

Taur

Nevoia de siguranţă financiară vă determină să căutaţi alte surse de venit.

Oricum în perioada următoare, tot ce ţine de bani este un domeniu sensibil pentru Tauri. Puteţi avea mai mult curaj ca de obicei pentru a vă pune în valoare nişte abilităţi native sau dobândite cu multă trudă. Nu aşteptaţi oportunităţi pentru a încerca să vă vindeţi pe voi înşivă. Pot apare câştiguri prin modalităţi diverse şi ingenioase. Atenţie să nu vă rispiţi resursele!

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 21-24 aprilie.

Gemeni

Este o perioadă în care vă este mai greu ca de obicei să vă concentraţi. Vă aflaţi tot timpul în mişcare. Vă iritaţi cu uşurinţă, dar vă calmaţi la fel de rapid. Treceţi drept persoane originale, dar nehotărâte. Este timpul să vă reinventaţi, să schimbaţi ceva la modul cum vă prezentaţi, chiar dacă e vorba numai de look. Impresia pe care o lăsaţi este mai importantă ca oricând. Puteţi acţiona cu curaj, experimentaţi, dar fiţi atente să nu deveniţi prea impulsive şi din grabă să stricaţi totul.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 22-25 mai.

Rac

În perioada următoare, e bine să staţi şi să evaluaţi o situaţie. Nu e un moment potrivit să începeţi ceva nou, indiferent că e vorba de o relaţie, un job sau o mutare. Puteţi constata că bateţi pasul pe loc, că apar obstacole sau că oameni cu care nu aţi avut prea mult de-a face sau poate nici nu i-aţi cunoscut personal încearcă să vă rănească.

Efectele asupra celor născuţi în zodia Rac nu vor fi foarte evidente, ci se vor petrece într-un mod subtil.

Leu

Acum e bine să puneţi mai mult preţ pe prieteni şi pe orice contact social.

Dacă aţi neglijat acest aspect, trebuie să corectaţi acest lucru. Puteţi să vă extindeţi reţeaua de cunoştinţe sau să reluaţi legături pe care le-aţi abandonat din neglijenţă. Este o perioadă bună să puneţi bazele unui proiect nou care implică mişcare, deplasări sau o comunicare intensă cu alţii.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 23-26 iulie.

Fecioară

E timpul să vă concentraţi mai mult pe carieră şi să vă puneţi în aplicare idei prin care puteţi progresa. O afacere nouă sau un proiect ingenios poate demara acum şi vă poate aduce ceva provocator. Puteţi fi ocupate mai mult ca de obicei şi pentru o perioadă, poate fi dificil să vă achitaţi de obligaţiile familiale. Nu vă risipiţi în mai multe proiecte, ci concentraţi-vă pe unul şi duceţi-l la bun sfârşit.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 23-26 august.

Balanţă

Aţi putea să renunţaţi la o concepţie de viaţă care v-a ţinut pe loc sau v-a împiedicat să aveţi succes într-un anumit domeniu al vieţii. Este posibil ca această transformare să se facă prin intermediul comunicării, al învăţării, a schimburilor informaţionale cu persoane aflate la distanţă. Dacă simţiţi nevoia unui ideal de viaţă mai înalt, aţi putea să vă reîntoarceţi să învăţaţi ceva, să căpătaţi cunoştinţe într-un domeniu.

Efectele asupra celor născuţi în zodia Balanţă nu vor fi foarte evidente, ci se vor petrece într-un mod subtil.

Scorpion

Dacă aţi trecut printr-o criză, acum este momentul să vă reveniţi şi să vă vindecaţi, căci ce a fost mai greu a trecut.

Un prieten vă întinde o mână salvatoare. Alteori, soluţia poate găsită de voi, dacă nu vă izolaţi complet şi sunteţi deschise comunicării cu cei din jurul vostru. Puteţi să vă îmbunătăţiţi situaţia financiară, căci e posibil să primiţi o sumă de bani într-un mod neaşteptat.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 23-26 octombrie.

Săgetător

Dacă aveţi un partener, acum puteţi să simţiţi nevoia unui suflu nou în relaţia voastră. Dacă v-a fost mai greu să exprimaţi ce simţeaţi sau aţi făcut-o într-un mod defectuos, acum e momentul unei corecţii. Dacă sunteţi singură, în lunile următoare, aţi putea avea o întâlnire karmică, o relaţie de neuitat, dar nu există nicio garanţie că ea va fi una frumoasă până la sfârşit.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 22-25 noiembrie.

Capricorn

Dacă v-aţi propus să urmaţi o dietă, este o perioadă bună să o începeţi acum. Serviciul vă poate aduce ceva nou, începeţi un proiect sau vă mobilizaţi pentru găsirea unui nou job. Felul cum comunicaţi, abilităţile verbale sau scrise, sunt esenţiale. Ceva în activitatea de zi cu zi, în tabieturile voastre se schimbă.

Efectele asupra celor născuţi în zodia Capricorn nu vor fi foarte evidente, ci se vor petrece într-un mod subtil.

Vărsător

O nouă iubire poate să apară la orizont dacă sunteţi în căutarea unui partener.

Dacă aveţi deja unul, urmează o perioadă în care e nevoie să comunicaţi mai mult, să vă distraţi şi să daţi tot stresul de-o parte. Dacă aveţi copii, ei vă pot cere mai mult timp, căci e o perioadă în care numai voi îi puteţi sprijini.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 20-23 ianuarie.

Peşti

E o perioadă bună să vă mutaţi, să vă cumpăraţi ceva de valoare, să renovaţi. Începeţi un proiect care poate fi de durată sau care avea efectepentru mult timp de acum înainte. E momentul unei reconcilieri cu ceva din trecutul vostru şi un contact cu locurile natale sau cu părinţii ar putea să vă aducă căldură şi linişte sufletească.

Cei mai afectaţi vor fi cei născuţi în perioada 19-22 februarie.

AstroVesta®

www.astrovesta.com

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod