Horoscopul de weekend: Se enunță o schimbare radicală pentru Fecioară

Descoperă ce te așteaptă în acest weekend pe plan personal, profesional si financiar. Unele vești vor fi bune, altele... nu prea!

Berbec


Afaceri plus timp liber, la asta se rezumă acest weekend pentru tine. Vei fi bucuros/oasă să interacționezi cu oamenii, să participi la activități de grup, deoarece ai capacitatea de a lucra și de a te distra în același timp.

Taur


Weekendul va fi bun pentru tine. Se poate spune că vei avea de câștigat de pe urma unor interacțiuni cu persoane pe care le vei întâlni pentru prima oară. În dragoste, ai parte de liniște, însă nu de pasiune.

Gemeni


Weekendul acesta va fi numai bun în ceea ce privește redecorarea casei sau organizarea spațiilor din locuință. În ultima vreme, nu ai avut timp să te ocupi de asta și, clar, este haos.

Rac


Sâmbătă vei avea parte de neliniști, dar duminică apele se vor calma.
Cum va trece weekendul, atmosfera va reintra în normal și vei uita micile incidente de care ai avut parte. Cel mai probabil, acestea au legătură cu partenerul/a de viață.


Leu


Leii sunt duri și puternici, dar cu toții știm ce suflet au, de fapt. În acest weekend vei fi impresionat/ă de povestea de viață a unei persoane pe care nu o aveai la inimă, dar despre care ți se va schimba părerea radical. Mai mult, vei încerca să o ajuți așa cum poți tu mai bine.

Fecioară


Weekendul acesta este numai bun pentru o ieșire cu familia. Încearcă totuși să eviți spațiile aglomerate, în special dacă ai copii. Din punct de vedere financiar se anunță o schimbare radicală.

Balanță


Cine ar putea fi mai corect ca tine? Nu există așa ceva și toată lumea știe acest lucru.
În acest weekend, vei avea ocazia să demonstrezi pentru a nu știu câta oară că ești războinicul dreptății. Și acest lucru se aplică atât în ceea ce-i privește pe cei dragi, cât și pe necunoscuți.


Scorpion


Weekendul acesta vei avea parte de unele cheltuieli neașteptate, dar care totuși îți vor aduce satisfacții. Achizițiile pe care le vei face vor fi pe termen lung, așa că nu te aștepta la entuziasm din prima. Ai răbdare, se întâmplă ceea ce trebuie!

Săgetător


Conform horoscopului acestui weekend, atmosfera din sânul familiei va fi puțin mai tensionată decât de obicei. Se pare că ai numai distracție în cap, iar unele persoane dragi nu vor fi de acord cu ieșirile și ideile tale.
Încearcă să echilibrezi situația!


Capricorn


Conform ultimelor indicii pe care le-ai primit, persoana pe care o placi pare să te placă și ea. Dacă te invită în oraș sau te abordează într-un mod diferit decât până acum, încearcă să nu îi tai aripile cu gândul că o vei face să te placă și mai mult.

Vărsător


Dacă ești singur/ă, weekendul acesta va fi perfect pentru ieșiri în club sau petreceri, deoarece aici este mediul perfect pentru a întâlni pe cineva la fel de distractiv ca și tine. Ai nevoie de cineva care are preocupări asemănătoare alor tale, așa că nu-ți cauta alesul/aleasa la bibliotecă!

Pești


Sfârșitul săptămânii te găsește mai neliniștit/ă decât de obicei, deoarece gelozia partenerului/ei de viață ți se pare nejustificată și frustrantă.
Pe de o parte, nu vrei să îi demonstrezi că nu are dreptate, iar pe de altă parte te consumi pentru că lucrurile merg în acest fel.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod