Cum ești ca mamă, în funcție de zodia ta

Să fii mamă îți aduce bucurii nemăsurate, dar și griji, responsabilități și emoții.

Plusurile și minusurile din relația cu copilul tău și felul în care te transformi după ce ai născut depind și de trăsăturile fiecărui semn zodiacal. Iată ce fel de mamă spun astrele că ești!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Plusuri: Îți iubești enorm copiii, fără a-i sufoca sau a-i răsfăța excesiv. Îi înveți să fie independenți, să se descurce singuri de la o vârstă fragedă. Știi să-i motivezi și îi susții cu entuziasm.

Minusuri: Ești ușor de iritat și uneori iute la mânie, așa că cei mici vor învăța rapid să nu-ți testeze limitele. Devii supărată și irascibilă când sunt dezordonați sau obraznici.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Plusuri: Ești un exemplu pentru copiii tăi. Îi înveți de mici că nimic în viață nu este gratuit, dar vei avea grijă să nu le lipsească nici cadourile, nici jocurile și nici distracția.

Minusuri: Întotdeauna vrei să fie totul ca tine. Ești prea puțin flexibilă și nu accepți să nu-ți asculte sfaturile sau să fii contrazisă de copiii tăi.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Plusuri: Copiii tăi au o copilărie fericită. Ești intulgentă, jucăușă și copilăroasă, nu-ți este greu să te pui la mintea lor și să-i lași să se bcuure de tot ce le place.

Minusuri: Uneori ești prea indulgentă. Îți lași copiii să facă propriile alegeri, chiar dacă știi că nu sunt cele mai bune și nu-i cerți prea mult chiar și atunci când greșesc. Riscul este de a-i scăpa de sub control.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Plusuri: Să fii mamă pare a fo scopul tău pe Pământ. Totul se învârte în jurul copiilor tăi, îi adori, îi faci să se simtă protejați, iubiți și le satisfaci toate poftele, în special cele culinare.

Minusuri: Ești hiperprotectoare. Preferi să le rezolvi tu problemele și, din acest motiv, cei mici pot deveni egoiști. Îi ții din scurt, nu-i lași să se distreze sau să ia propriile decizii și recurgi adesea la șantaj emoțional.

Leu(22 iulie - 22 august)

Plusuri: Plină de energie, copiii tăi sunt convinși că ai mereu totul sub control, ceea ce le dă încredere. Știi să-i motivezi și să pari puternică chiar și în momentele în care te simți nesigură sau emoționată până la lacrimi.

Minusuri: Iei decizii în locul lor și vrei ca ei să fie cei mai buni, să fie remarcați și lăudați. Nu treci cu ușurință peste dezamăgiri, ceea ce înseamnă o presiune destul de mare pentru ei.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Plusuri: Copiii tăi au cu siguranță cei șapte ani de acasă. Sunt bine educați și știu pe de rost regulile bunei purtări, plus că au întotdeauna cele mai frumoase și îngrijite haine și tunsori.

Minusuri:
De cele mai multe ori, ești extrem de pretențioasă. Te-ai luptat cu ei încă de când erau mici. Îi critici și îți dorești mereu mai bine, ceea ce îi poate face să își dorească să evadeze de îndată ce cresc și vor putea face acest lucru.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Plusuri: Copiii tăi vor ști încă de mici să fie corecți, să nu mintă și să-și țină promisiunile. Ești prietena lor cea mai bună și cel mai bun sfătuitor al lor, de unde și atașamentul lor profund.

Minusuri: Deși îi iubești enorma, ca mamă ești uneori împrăștiată și te pierzi printre atâtea priorități. Faptul că nu ești constantă și te răzgândești cu ușurință îi poate influența negativ.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Plusuri: Devotamentul tău matern este greu de egalat. Ești foarte implicată, le descoperi talentele, îi susții și îi încurajezi.

Minusuri:
Ești foarte posesivă, dominatoare și nu lași pe nimeni să-i influențeze. Chiar și atunci când copiii vor crește, vei dori să le cunoști fiecare pas, limitându-le libertatea. Uneori, îți arăți dragostea într-un mod sufocant.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Plusuri: Copiilor nu le lipsește aventura cu o mamă ca tine. Ai inițiativă, îi încurajezi să facă sport, să încerce lucruri noi, să aibă încredere în ei și să pună întrebări.

Minusuri: Nu îi forțezi să urmeze regulile, de unde și dificultatea lor de a se adapta și de a face compromisuri mai târziu. Uneori pot fi lipsiți de tact pentru că i-ai învățat să spună totul într-un limbaj simplu.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Plusuri: Ești foarte bine organizată și te împarți excelent între profesie, treburile casnice, soț și copii. Îi înveți totul cu o răbdare inepuizabilă și îi lași să petreacă mult timp cu bunicii.

Minusuri:
Din dorința de a-i ajuta, faci multe în locul lor și astfel ei nu învață să-și asume responsabilitatea. Pentru că ești exigentă, te știu de frică și dacă au greșit cu ceva, le este greu să-ți mărturisească. 

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Plusuri: Inteligentă și deschisă la minte, ești o mamă adorată de copiii tăi. Îi vei învăța pe cei mici să se comporte așa cum simt, să spună adevărul și să se pună mereu în locul celorlalți.

Minusuri: Avându-te pe tine ca model și mai ales ca prieten, copiii de vârstă școlară pot deveni rebeli. Ei știu că orice ar face, îi vei susține și înțelege.

Pești(19 februarie - 20 martie)

Plusuri: Ești înțelegătoare și cea mai bună prietenă a copiilor tăi. Reușești să îi faci să fie sinceri cu tine și, dacă totuși îți ascund ceva, îi citești ca pe o carte deschisă.

Minusuri: Nu prea reușești să impui reguli, iar cei mici îți pot submina autoritatea. Le faci toate capriciile și pot deveni excesiv de răsfățați din această cauză.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod