La ce poți folosi uleiul de cocos?

E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
Vrei să scapi de imperfecțiuni, riduri sau stres? Uleiul de cocos are multiple utilizări pentru frumusețe și sănătate. Află mai multe!
Datorită conținutului de antioxidanți și acid lauric uleiul de cocos este un remediu excelent pentru problemele dermatologice, îmbunătățirea aspectului pielii, reducerea căderii părului, precum și pentru relaxare.
 

Iată cum poți folosi uleiul de cocos în fiecare zi pentru înfrumusețare:

 
1. Exfolierea pielii

Dacă îți place aspectul neted și catifelat al pielii de după exfoliere, învață să prepari o variantă naturală pentru a evita conservanții și coloranții din produsele convenționale. Amestecă zahăr și ulei de cocos lichid în părți egale. Masează cu delicatețe evitând zonele cu iritații. Pielea ta va deveni fină și catifelată. În plus, dacă repeți zilnic acest ritual de 10 minute vei scăpa și de firele de păr crescute sub piele, prin îndepărtarea stratului de celule moarte.

 
2. Reducerea stresului

Uleiul de cocos este ideal pentru relaxarea mușchilor încordați după antrenament sau la sfârșitul unei zile obositoare la serviciu. Mirosul discret îți va îmbunătăți starea de spirit, iar masajul te va elibera de stres, dileme, incertitudini și alte griji.
 
Încălzește o linguriță de ulei de cocos în palme și începe cu brațele.
Continuă cu abdomenul, picioarele și nu uita de tălpi pentru o relaxare completă. Oboseala, supărările sau durerile musculare vor dispărea și te vei simți ca nouă.

 
3. Prevenirea vergeturilor

Pielea hidratată și tonifiată se numără printre beneficiile uleiului de cocos. În timpul sarcinii și după naștere te ajută să previi apariția vergeturilor, menține pielea elastică și reduce riscul apariției celulitei.

 
4. Înlocuirea produselor lactate

Uleiul de cocos poate fi utilizat în orice rețetă ca alternativă pentru unt sau margarină, inclusiv la creme și glazuri. De asemenea este ideal și pentru prepararea legumelor sau a orezului datorită gustului neutru.

 
5. Prevenirea hemoragiilor nazale

Dacă ai probleme cu alergiile de sezon sau pur și simplu te deranjează praful sau mirosurile puternice suflă nasul, apoi aplică 1-2 picturi de ulei de cocos. Hidratarea optimă a mucoasei nazale te va ajuta să strănuți mai puțin, iar hemoragiile nazale apărute din aceste motive vor dispărea.
De asemenea, ar fi util să folosești și un umidificator.

 
6. Hidratarea mâinilor uscate sau crăpate

Spălatul des pe mâini poate fi o pedeapsă pentru mâinile uscate, iar săpunul nu face decât să accentueze usturimea și disconfortul. În special în anotimpul rece, mâinile sunt supuse unui risc crescut de înroșire și uscare. Pentru a reface pielea mâinilor alege o cremă sau o loțiune cu textură bogată și amestec-o, în proporție de 5 la 1, cu ulei de cocos. Folosește această combinație de fiecare dată când vrei să te speli pe mâini și nu vei mai avea probleme cu uscarea excesivă a pielii.

 
7. Înlocuirea demachiantului

Machiajul rezistent la apă va ceda în fața uleiului de cocos. Acest remediu natural te ajută să îndepărtezi rapid orice urmă de machiaj, lasă tenul curat și hidratat, prevenind astuparea porilor. 
Pune în palme 2 lingurițe de ulei de cocos și masează tenul cu mișcări circulare pentru a obține o curățate perfectă.
Folosește o dischetă demachiantă pentru zona ochilor, precum și pentru tamponarea feței la final.

 
8. Alternativă la balsamul de păr

Dacă îți dorești un păr bogat și strălucitor nu ezita să folosești uleiul de cocos. Pentru părul uscat sau degradat amestecă ulei de cocos și jojoba în părți egale, aplică pe toată lungimea firului de păr și lasă să acționeze timp de o oră. După aceea clătește și șamponează ca de obicei. În câteva zile părul tău va deveni mătăsos și mult mai ușor de pieptănat.

 
9. Înlocuirea cremei de ras

Un strat subțire de ulei de cocos aplicat uniform pe piele previne iritarea pielii din timpul rasului. Bucură-te de o piele fină și netedă pentru mai mult timp!

 
10. Hidratarea buzelor uscate

Dacă balsamul tău de buze te-a dezamăgit este momentul să dai o șansă uleiului de cocos. 2 picături de ulei de cocos masate ușor pe buze dimineața și seara vor asigura o protecție optimă împotriva razelor ultraviolete, a vântului și a variațiilor de temperatură.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod