Frumuseţea ta: Cum să-ţi pregăteşti corpul pentru plajă. Află cum se menţine Sofia Vergara

La cei 41 de ani ai săi, actriţa Sofia Vergara se poate compara fără teamă cu o tânără de 25 de ani. Vedeta din serialul de comedie "Modern Family" are un corp de invidiat, fiind desemnată de publicaţii importante din întreaga lume drept "Cea mai sexy femeie a anului"... ani la rândul!
Deşi recunoaşte că nu îi place să facă sport, Sofia îşi dedică totuşi câte 45 de minute pe zi pentru exerciţii.

Pentru că se apropie vremea costumelor de baie şi cu siguranţă ai început să-ţi faci deja griji pentru burtică, celulită sau lipsa fermităţii, iată câteva dintre trucurile uneia dintre cele mai sexy femei din lume pentru a arăta senzaţional pe plajă:

Duşuri reci

Sofia Vergara îşi încheie fiecare duş cu un jet de apă foarte rece. Este un sfat primit de la mama sa, pe care îl pune în practică întotdeauna. Apa rece stimulează circulaţia sanguină, oferă fermitate muşchilor şi pielii şi contribuie la eliminarea toxinelor din ţesuturi, ceea ce estompează celulita.



Dans pentru tonifiere

Pentru că detestă exerciţiile fizice şi le face numai "forţată" de un antrenor personal, Sofia recomandă un alt stil de mişcare care o ajută să se menţină în formă. Vedeta declară că dansează pe muzică latino timp de 45 de minute, o variantă excelentă pentru fitnessul clasic. Dansul te ajuta să-ţi sculptezi muşchii picioarelor, feselor şi abdomenului, lucrând zonele în care este adesea nevoie de tonifiere.


Frumuseţea ta: 4 tratamente care te scapă de principalele probleme ale picioarelor


Frumuseţea ta: 5 obiceiuri zilnice care te îmbătrânesc mai repede


Decolteu frumos

Unul dintre cele mai mari regrete ale vedetei de origine columbiană este faptul că a folosit cremă cu factor de protecţie soalară zi de zi numai pe faţă, nu şi în zona decolteului. De aceea, un sfat important al divei sexy este aplicarea cremei cu factor de protecţie zi de zi şi în zona decolteului, pentru a preveni apariţia liniilor fine şi a petelor pigmentare.




Dietă echilibrată

Deşi declară că nu poate renunţa la prăjituri, Sofia are totuşi un regim alimentar echilibrat şi sănătos. Actriţa are o dietă săracă în grăsimi şi carbohidraţi, bazată pe fructe şi legume proaspete. Are cinci mese pe zi, trei principale şi două gustări. A renunţat complet la alimentele de tip fast food, dar nu poate scăpa de obsesia pentru dulciuri, dar pe care se străduieşte să o ţină sub control.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod