Cum să scapi de arsurile solare dacă ai adormit pe plajă


Chiar şi un pui de somn scurt pe plajă poate duce la arsuri solare şi îţi poate strica bronzul. Află cum să scapi de arsurile solare dacă ai adormit pe plajă.
Chiar şi un pui de somn scurt pe plajă poate duce la arsuri solare şi îţi poate strica bronzul. Află cum să scapi de arsurile solare dacă ai adormit pe plajă.

Prevenirea arsurilor solare este întotdeauna mai eficientă decât tratarea lor, iar reducerea factorilor de risc este cea mai bună cale. Știai că anticoncepționale orale și tratamentele medicamentoase reduc producția de melatonină și cresc riscul arsurilor pielii?

Asigură-te că folosești produse cosmetice cu un factor de protecție bun și pune-ți o alarmă pe telefon ce se repetă la fiecare 20-30 minute pentru a te întoarce de pe o parte pe alta când te expui mai mult timp la soare. Iată cele mai eficiente tratamente naturale împotriva arsurilor solare obținute în urma expunerii excesive a pielii la soare.

Unguent de gălbenele

Una dintre cele mai rapide și eficace tratamente pentru pielea arsă este unguentul de gălbenele. Cumpără-l de la un plafar, în varianta cea mai naturală, și alege-l sub formă de gel, nu de cremă, pentru cele mai bune rezultate pe pielea arsă puternic de soare.

Lapte integral rece

Dacă n-ai nici la îndemână un iaurt natural cu culturi vii, ce grăbește vindecarea pielii și alină senzațiile neplăcute, aplică pe piele puțin lapte integral rece. Folosit pe o compresă rece, laptele poate diminua și senzațiile de arsură și de mâncărime.

Ceai de coada-șoricelului

Fie că îl aplici direct pe piele sau torni o oală de ceai de coada-șoricelului în cada aproape plină, acest remediu natural îți grăbește vindecarea. Coada-șoricelului are un efect excelent și folosit pentru alte afecțiuni dermatologice, dar tratarea arsurilor solare este cel mai răspândit uz al acestei plante medicinale.

Ulei esențial de lavandă

Diluează puțin ulei esențial de lavandă fie în cada pregătită pentru baie fie într-un vas cu apă pe care o folosești apoi pentru comprese pe piele. În afară de aroma plăcută ce te poate înviora, uleiul esențial de lavandă are un conținut bogat în substanțe cu efect antiinflamator și reduce rapid roșeața la nivelul pielii, calmând zonele iritate.

Oțet de mere

Ușor diluat, oțetul de mere poate ameliora simptomele pielii arse de soare și poate grăbi vindecarea ei. Amestecă o linguriță de oțet de mere într-o cană cu apă rece și aplică apoi pe piele, pentru efectele sale antiseptice.

Vitamine

Vitamina C, vitamina E, beta carotenul și acizii grași omega-3 din uleiul de in grăbesc vindecarea pielii atunci când sunt prezente în cantitate suficientă în alimentația ta. Asigură-te că nu te lipsești de aceste substanțe esențiale pentru pielea arsă de soare.

Ulei de tamanu

Ingredient folosit în tot mai multe cosmetice pentru redarea elasticității pielii, uleiul de tamanu are proprietăți aproape miraculoase. Elimină durerea încă de la prima aplicare și îți poate chiar transforma pielea roșie și inflamată în piele bronzată peste noapte.

Cremă de ras

Dacă ai nevoie de un tratament urgent pentru pielea ta și nu ai la îndemână nicio soluție naturală sau produse cosmetice speciale, întinde pe piele puțină cremă de ras. Mentolul și celelalte ingrediente speciale ce răcoresc pielea vor reduce senzațiile de arsură și astfel poți face mai repede o vizită la un plafar sau la un magazin cu cosmetice pentru un remediu mai bun.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simonna pe 2 Aug 2014, 13:20
    Eu am adormit la soare cateva ore

    Am ajuns si eu la mare si in prima zi din cauza oboselei am adormit pe plaja. M-am trezit rosie toata, dar am zis ca nu e nimica, nu ma ustura pielea. Cand am ajuns acasa peste cateva ore pielea a inceput sa ma usture foarte foarte tare. Am facut un dus rece si peste cateva minute iar ma ustura. Stiam ca am la mine o crema antiseptica cu ulei 100% pur din arbore de ceai-tea tree oil de la Thursday Plantation si am zis sa incerc sa ma dau cu ea. Foarte multumita am fost de crema, mi-a calmat pielea arsa de soare si m-a ajutat la vindecare. O recomand, eu o folosesc mereu dupa plaja acuma sa imi ajute pielea la refacere.

    2
    0

  • roxanel pe 8 Aug 2012, 15:45
    balsam

    eu am gasit un balsam dupa plaja care mi-a fost de folos...totusi 2 zile nu am mai fost la plaja!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod