10 detalii care te fac să pari mai în vârstă. Cum să le eviți

Ce au în comun rujul sidefat, hainele în culori închise și sprâncenele puternic accentuate? Toate îți pot adăuga ani în plus pe chip, fără să-ți dai seama. Descoperă care sunt detaliile care te îmbătrânesc

Prea multe farduri

Un ten încărcat și un machiaj prea puternic nu te avantajează și te pot face să pari mai în vârstă decât ești. Chiar și atunci când vrei să obții un look sofisticat ar trebui să optezi pentru un machiaj discret și folosirea unor tehnici și produse de machiaj care nu îți încarcă tenul. Secretul este să pui în evidență numai buzele sau numai ochii.

Citește și: Cum să previi și să tratezi ridurile de pe frunte

Hainele de culoare burgund

Motivul este foarte simplu: vișiniul este o culoare închisă care îți adaugă câțiva ani în plus. Iar dacă preferi această culoare, atunci ar trebui să optezi pentru piese vestimentare care nu se află în imediata apropiere a feței, precum fuste sau pantaloni. O combinație clasică poate fi o pereche de pantaloni sau o fustă burgund, în asociere cu un top sau un pulover într-o culoare deschisă și luminoasă.

Materialele cu aspect demodat

Hainele realizate din tweed sau brocard vor face întotdeauna ca femeia care le poartă să pară mai în vârstă.
Aceste materiale sunt asociate întotdeauna cu doamnele în vârstă, deci trebuie să fii atentă când alegi astfel de piese. Dacă preferi astfel de materiale clasice, alege unele în nuanțe deschise, intense, care au un aspect modern și interesant.

Blush de culoare închisă aplicat sub pomeți

Foarte multe femei fac această greșeală: aplică blush sau bronzer sub pomeți și aleg nuanțe prea închise, ceea ce face ca pomeții să pară că sunt situați mai jos decât sunt de fapt. Este un detaliu subtil care creează o iluzie optică puternică și care are capacitatea de a adăuga câțiva ani buni în plus pe chip. Pentru a contracara acest efect, folosește un blush într-un ton mai deschis, potrivit nuanței tenului tău, pe care să-l aplici mai sus.  

Rujul sidefat

Cu timpul, buzele numai sunt la fel de netede și apar linii și riduri fine dispuse vertical, iar colțurile exterioare ale gurii încep să fie îndreptate în jos.
Un ruj sidefat va accentua aceste probleme apărute odată cu trecerea anilor și te va face să pari cu câțiva ani mai în vârstă. De asemenea, au un aspect ieftin și demodat. Gloss-ul de buze și rujurile cremoase, hidratante, fac buzele să pară mai netede și mai pline, fiind o alegere mult mai bună.

Rujul de culoare închisă

Culorile închise creează un contrast puternic cu pielea și fac buzele să pară mai subțiri decât sunt în realitate. Mai mult, odată cu trecerea anilor buzele își pierd din volum și devin mai subțiri, rujul de culoare închisă accentuând acest efect. Alege nuanțe deschise, luminoase, care te vor ajuta să ștergi câțiva ani de pe chip.

Sprâncenele subțiri sau accentuate puternic prin microblading

Sprâncenele subțiri erau foarte populare în anii '90 și la începutul anilor 2000. Chiar și în prezent unele femei urmează acest trend, iar cele care aleg tehnica de tatuare a sprâncenelor, numită microblading, optează pentru forme, nuanțe și dimensiuni care nu li se potrivesc.
Sprâncenele prea subțiri, cele prea groase sau unele în nuanțe mult mai închise decât culoare naturală a părului nu fac altceva decât să te îmbătrânească. Alege un bun profesionist care să-ți definească sprâncenele și optează pentru un look cât mai natural.

Conturul vizibil al buzelor

Un alt stil inspirat din anii '90, care este din nou în tendințe, este cel al buzelor puternic conturate, de obicei cu un creion într-o nuanță mai închisă decât rujul. Pentru ca buzele să pară mai mari și să aibă un aspect natural, sexy, conturează-le cu un creion în aceeași nuanță cu cea a rujului. O altă greșeală este aplicarea creionului pe toată suprafața buzelor, fără să fie urmat apoi de aplicarea rujului. Pentru că este mult mai uscat decât rujul, creionul va deshidrata buzele și le va face să pară mai ridate.

Gențile supradimensionate

O geantă mare ar putea părea foarte practică pentru că poți lua cu tine cât mai multe lucruri de care ai nevoie.
însă este o alegere greșită, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, te face să pari mai matură. De asemenea, acele multe obiecte pe care le porți cu tine peste tot îți îngreunează geanta și îți afectează postura, iar nu în ultimul rând te face să pari și mai scundă dacă ești mignonă.

Părul tapat

O coafură voluminoasă nu este tocmai o alegere bună, indiferent de vârstă. Părul tapat distorsionează forma capului și te face să pari mai în vârstă decât ești. Pentru un look modern, optează pentru coafuri lejere, cu un aspect ușor răvășit. Adaugă mai mult volum părului și par naturale. 

Foto: depositphoto/brightside.me
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod