Frumuseţea ta: Cum să te tunzi ca să pari mai slabă. 5 sfaturi

Dacă nu eşti mulţumită de forma feţei tale şi ai impresia că arăţi "grăsuţă", te poţi folosi de anumite tunsori sau coafuri care te vor face să pari mai slabă.

Atunci când vrei să pierzi câteva kilograme fără să depui un efort prea mare poţi să apelezi la mici trucuri care să te ajute să slăbeşti. Azi am să vă prezint câteva tunsori şi coafuri care te vor face să arăţi mai slabă.   

Părul tuns în scări

Atunci când vrei să te foloseşti de o tunsoare pentru a arăta mai slabă, nimic nu e mai simplu decât să te tunzi în scări. Însă, trebuie să ai grijă ca scările să nu fie prea scurte sau prea late. Lungimea ideală a părului, care are ca scop subţierea feţei, este de la lobul urechii până la nivelul umărului.

 

 

Fereşte-te de breton scurt

Un breton scurt este cea mai mare greşeală dacă ai faţa rotundă. Acesta scurtează din lungimea feţei şi o face să pară şi mai rotundă. Dacă vrei un breton, alege unul lung şi drept, care va tăia din volumul feţei, ceea ce este în avantajul tău. De asemenea, o tunsoare cu breton într-o parte îţi va subţia faţa.

 

 

Tunsoare până la umeri

Această tunsoare te avantajează perfect dacă ai faţa rotundă, ajutându-te să pari mai slabă decât eşti. Evită tunsoarea bob până la nivelul bărbiei care adaugă volum în lateral, ceea ce face ca faţa ta să pară şi mai lată.

Adaugă volum

Când vrei să-ţi alungeşti faţa, adaugă volum în creştetul capului. Vei atrage atenţia către ochi şi frunte şi vei masca lăţimea feţei. Usucă-ţi părul cu capul în jos, insistând cu foehnul asupra rădăcinilor din creştet, de la spate către faţă, pentru a-i oferi volum.

 

 

Evită părul turtit

O altă greşeală pe care o fac foarte multe persoane cu faţa rotundă este să-şi turtească părul în creştetul capului. O astfel de coafură amplifică lăţimea feţei. Aşa că, atunci când îţi prinzi părul într-o coadă sau un coc, încearcă să o faci cât mai de sus dacă vrei să-ţi alungeşti faţa. Un alt truc, pentru atunci când îţi prinzi părul, desprinde câteva şuviţe şi lasă-le să cadă pe lângă obraji.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod