ce faci cand nimic nu te mai motiveaza??
-
0 0hehehe si cand ma gandesc ca amicii mei ma acuza ca nu stiu sa protejez un om ca il pun direct in fata adevarului..
iti suntem alaturi multe! Sper sa ramai cat mai mult cu noi pe forum
Te pup! -
-
-
-
dei se zice ca la varsta mea nu ai multte experiente, pot sa spun ca m-am convins de mult cat e de floricica viata.... dar asta m-a facut sa imi doresc mai mult, mai bun si daca unii m-au ranit le-am intors spatele .... sunt prea buna pt viata asta si t unii tialosi .... asa gandeste modesta din mine ca sa treaca peste tot, ce inseamna "to" si "experient"? la 8 ani a murit mama de cancer, la 10 ani tata a fost pus sub urmarire generala din motivul neintemeiat x,iar eu a trebuit sa parasesc urgent constanta si sa fac turul tarii din scoli in scoli si din rude in rude pana la 15 ani can tata a fost scos de sub urmarire siachitat, la 17 ani mi-au spus ca am cancer dar s-a dovedit ca de fact era o "farsa"medicala, sa nu mai pun la socoteala o familie peticita cu 5 frati din trei casnicii bla bla bla mama "vitrega" si minte de copli bla bla....la 20 de ani m0am maritat si viata mea este acum in mainile mele si e SUPER! deci sunt prea buna pt viata asta
))))))))))))))))))))))) -
-
marty... nu v-a meritat mama ta! eu imi voi invata copilul ca ii sunt sprijin neconditionat si neinteresat si voi fi langa el cat ma va lasa Dumnezeu.....si inca ceva... fac e pu grazava dar viata mea nu e chiar in mainile melept ca am lasat-o de mult in maininle lui Dumnezeu ca singura...nu prea o modelam cum trebuie
e pu!
de azi ma apuc de dieta Atckins si va tin la curent cu"slabciunile" -
-
Cristina ,stiu cat iti doresti un copil si ma rog la Dumnezeu sa ti-l daruiasca .Nimic nu se compara cu ,,minunea" numita copil .Tocmai pt. ca am avut viata pe care am avut-o ii multumesc lui D.zeu macar pt. fetita mea.Altfel n-as fii inteles care e rolul meu pe pamant .Te pup si s-auzim vesti bune..
-
Marty draga,
Am citit abia acum cele scrise aici si vreau sa-ti comunic citeva "impresii personale". Viata nu este o mare fericire in general. Important este cum ti-o gestionezi, astfel incit sa te poti privi in oglinda cu mindrie (nu cu fudulie), fara sa rosesti. Trebuie sa te iubesti foarte mult mai intii pe tine. Nu este un gind egoist. Dar, daca tu nu te iubesti, de ce sa astepti iubirea de la persoane care sunt oricum mai straine eu-lui tau decit propria-ti persoana. Desavirseste-te mai intii pe tine, pentru a fi exemplu pentru altii (vezi copii) si mai ales pentru a fi apta de a fi alaturi la nevoie altora. Este momentul, cred, sa devii o PERSOANA. Sa ma ierti, dar pina acum ai fost mai mult un accesoriu. Contezi foarte mult, numai ca trebuie si tu sa constientizezi acest lucru si sa te ridici pe propriile picioare. Atita vreme cit existenta ta se va desfasura prin dependenta (de orice forma), nu vei fi TU, intreaga, mindra si frumoasa. Vei fi un accesoriu tolerat. Nu crezi ca merita sa fii o ENTITATE?
Nu te bizui total pe nimeni! Trebuie sa-ti asumi faptul ca viata este un cumul de plusuri si minusuri, ca barbatii "biologic" nu sunt la fel ca noi. Sunt minunati, dar nu au acelasi conservatorism si constanta ca noi. Asta de la mama natura. Si acum ce sa facem? Sa-i exterminam? NU, categoric NU, dar sa-i luam asa cum sunt, daca putem, daca nu, sa incercam sa traim in absenta lor. Si de altfel, dilema asta n-a rezolvat-o cu adevarat nimeni, niciodata. Cine stie cum ne vad ei. Sigur nici noi nu suntem mama perfectiunii. Si ca sa te inveselesc putin am sa-ti spun o anecdota: o mama a doi copii (fata si faiat) se intilneste cu o buna prietena pe care n-o mai vazuse de ceva vreme. Prietena intreaba: "Ce faci, ce-ti fac copii?". Mama raspunde: "Fata s-a maritat; e asa de bine ca nu-mi vine sa cred; are un sot minunat; o iubeste, are grija de casa, spala, gateste, ea nu face nimic; sta ca o printesa. Baiatul, in schimb, e tare rau: s-a insurat si el, cu o poama, ca nu pot sa zic altceva; nu face nimic toata ziua; fiul meu are grija de casa, gateste, spala, calca. Ce mai .... o nenorocire, nu alta."
Ei, ce spui? -
Si a'propos de EL: s-a dus, duca-se! A ales si nu te-a ales pe tine, ci pe cealalta. Nici nu are importanta cum este CEALALTA (pacatul de a fi dezbinat o familie este al ei), EL a ales si nu te-a ales pe tine! A ales sa se joace cu viata, si-a ales jucariile preferate: masini scumpe, concedii in strainatate, o femeie pe care o cauta din adolescenta (longevitatea acestei dorinte trebuie sa-ti dea de gindit). Intelege-ma bine: nu am nimic cu prosperitatea lui materiala, sa-i dea Dumnezeu bani cu sacul. Va realiza intr-o buna zi ca jucariile astea care il tenteaza acum nu fac doi bani daca nu-ti iese in usa o persoana careia sa i se lumineze fata si viata cind il vede. Te stipendiaza pentru ca-si iubeste copilul? Iubirea pentru copil este minunata, cinste LUI. Dar mi-e teama ca lucrurile nu sunt chiar asa de pure: daca tot are multi bani, macar cu acestia sa-si achite tribulatiile din viata reala (oricum, faptul ca nu este meschin este tot o bila alba pentru el, pentru ca exista si contrariul). Lasa-l, da-i drumul. El si-a ales singur drumul. Daca este sa-ti dau crezare, nu ai facut nimic care sa-l indeparteze (desi, daca vrem sa fim oneste, poate mai cautam putin in propriul bagaj). Lumineaza-te! Trateaza-l ca pe un bun cunoscut care, in mod fericit si exceptional, iti iubeste copilul. Lasa-i sa se apropie. El, pentru copil, nu trebuie sa fie capcaunul. Poate este un tata minunat, dar un sot execrabil. Lasa sa se manifeste latura pozitiva a lucrurilor. Iar tu, tu fa bine si pune-te de acord cu tine, lumineaza-te si tu la flacara lucrurilor bune de facut si, intr-o buna zi, daca dragostea iti taie calea (sunt sigura ca asta se va intimpla), primeste-o, fara sa te gindesti ca ea se va putea sfirsi intr-o buna zi. Dragostea este cel mai minunat lucru. Si daca se termina, tot ai avut niste vise minunate si momente unice. Vei avea AMINTIRI, ceea ce este foarte important. Iti poti imagina cum ar fi sa nu ai amintiri? Ce saracie, ce gol!
-
Draga Mica ,totul a inceput de la ,,viciile" alimentare rezultate in urma stresului cauzat de despartire.Ca sa nu mai despic firul in patru,iti spun ca aproape l-am uitat .Duca-se si se du'.Divortul si tot ce a derivat de aici a fost dureros pt. ca noi am avut una din casniciile acelea bune iar totul s-a rupt in doua doar datorita ,,creaturii" respective.Nici macar la tribunal n-a putut sa articuleze un cuvant ,recunoscand in final ca relatia s-a distrus datorita lui .Nu a fost un tip violent ,nici verbal nici fizic.Totul a fost ,ok ,pana a aparut ,,mandra".Totut a decurs absurd .Din cauza asta mi-a fost f. greu,sa accept lucrurile un timp .Acum sant in faza de vindecare si sper sa ma ajute D.zeu sa o si pot face .Multumesc oricum...
-
Draga Marty,
Ne vindecam de toate, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul timpului, cei doi mari prieteni, atunci cind viata da de pamint cu noi. Cred ca te-a "atacat" putin ce ti-am scris, desi nu asta am vrut. Am vrut sa nu mai aud de o femeie care, la un moment dat a crezut ca centrul universului este barbatul linga care a sperat ca viata va fi ca un vis frumos. As vrea ca femeile sa fie mai puternice (nu mai barbate) si sa reuseasca sa nu aiba sentimentul dependentei, decit poate fata de propria persoana. Si acum, gata! Mai bine spune-ne ce faci in noua ta viata. Sunt sigura ca si tu ne poti da sfaturi utile. -
Fetelor uneori se intampla si d`astea in viata. Ceea ce este fff important este daca te iubesti pe tine, daca ai un scop in viata( nu doar sa faci curat, mancare, sa speli"izmene"samd) daca sti sa-ti demonstrezi ca sti sa mergi mai departe... Daca ai o cariera concentreaza-te pe ea, daca nu fa-ti una, vei vedea ca vei REUSI, vei regasi increderea in tine. SUCCES! -
Mica ,Mica... !!Nu stiu cat de mica esti(asa o alint eu pe fetita mea),dar tare m-a mai durut ce mi-ai zis .Si stii de ce ?Pt. ca aproape tot ce ai spus este adevarat.Am crezut intr-un barbat timp de 14 ani.Abia cand n-am mai fost cu el mi-am dat seama cat depindeam de el.Nu ma condamn f. mult pt. ca realmente de cate ori am vrut sa fac niste cursuri sau sa-mi iau serviciu nu m-a sprijinit invocand faptul ca el oricum aduce mai multi bani decat as aduce eu.Si cand nu ai sprijin degeaba te lupti ,ca singurul sacrificat tot copilul va fi.In prinvinta relatiei cu copilul eu nu am intervenit absolut deloc .Numai ca uneori se poatra f. frumos cu ea ,alteori ca un adevarat capcaun.Il las sa aleaga singur viitorul alaturi de fiica lui.Chiar si eu am o relatie ,,buna" cu el ,desi nu-mi face placere de cate ori sant chemata la telefon sa vorbesc cu el.Daca e ceva de invatat de aici?Da !Sa nu te bazezi pe nimeni decat pe tine si sa nu crezi niciodata un barbat care iti zice ca vrea sa imbatraneasca langa tine .Ideologia asta feminista incerc si eu sa mi-o asum incet, incet .Dar tre' sa fim sincere si sa realizam ca nu poti fi feminista decat daca esti pe banii tai .In rest ...toate bune.....
-
marty draga iti gasesti doar scuze pt ce nu ai facut. Poti face orice vrei, numai sa vrei. Copilul poate creste bine si daca mami are serviciu, sau daca mami are o preocupare. Apropo, acum din ce traiesti? Este adevarat ca la inceput castigi f. putin la serviciu si te lovesti de multe piedici, dar trebuie sa lupti! Nici o munca nu este rusinoasa si poti fii si colaborator( Avon, Oriflame....) Vei vedea ca implicandu-te si in alte activ. ai o pofta de viata mare. OPRESTE-TE sa te mai gandesti la el, priveste-l ca pe un cunoscut neinteresant, continua sa pastrezi relatia lui cu copilul vostru si fff important nu-l vorbi de rau fata de ac.
Incearca si cateva sedinte de aerobic, mie mi-au facut bine( ai grija la mobilitate eu m-am accidentat, dar merita sa incerci)
Iesi in lume, fii frumoasa, uita-te in jurul tau, vei descoperi lucruri uimitoare, viziteaza-ti vechile prietene, vorbeste mult cu mama ta, asculta-ti sufletul-acum reinvie! -
Felicitari pt kgle in minus, Marty! Duse sa fie!
Si in legatura cu pulpitele... poate incerci un auto-masaj si un masaj in timpul dusului, o lufa nu e asa de scumpa in piata si e f buna. Si daca dupa dus dai cu crema si mai faci un pic de masaj... in timp trebuie sa aiba ceva rezultate...
Dependenta de barbati... si aia afectiva si cea materiala ... cat rau fac .. stiu atatea exemple de femei prinse in casnicii esuate, unele au copii, altele is singure-singure... nu se pot intretine, nu au unde sa stea daca pleaca de acasa, asa ca indura... ca sa nu mai spun de batai si injurii si ofense ... Unele ajung sa creada ca le merita... Nu stiu de ce trebuie sa sufere atat unele dintre noi... Un lucru am invatat de mica, sa nu depind niciodata material de un barbat, sa am mereu o portita de scapare. Casniciile dureaza prea putin, cel putin asa am vazut in jurul meu - dupa cativa ani nici nu zici ca oamenii aia s-au iubit candva! Ok, deocamdata nu pot sa spun nici macar ca am avut o relatie "matura" si "serioasa", i-am cam schimbat... Si simt ca ma paste primejdia de a-mi pierde capul, tocmai pt ca am nevoie de afectiunea unui barbat... tare-mi e sa nu cad in propria-mi capcana
ar fi culmea, eu, care teoretizez atat pe tema asta, de mi-am innebunit prietenele!!! -
Draga Marty,
Am citit cu stupoare scurta poveste a durerilor pe care le-ai suferit. Trebuie sa recunosc ca am ajuns pe pagina asta de forum cautatnd informatii despre Xenical si Reductil si alte astfel de "pilule" miraculoase de slabit. Am inceput sa citesc ceea ce ai scris si m-am ingrozit. Din mai multe motive. unul ar fi ca avem aceeasi varsta. Al doilea ar fi ca avem cam aceeasi ani de casnicie. Eu am facut 15. Te inteleg perfect, pentru ca stiu ratiunile pentru care stai alaturi de un barbat (ai stat) niste ani buni. Din cate imi dau seama te-ai maritat din aceleasi motive ca si mine: treburile alea cu randul lumii, viata de familie etc. In care ai crezut si in care am crezut si eu, dar care acum mi se par o prostie. Nu era violent sotul tau, OK, super, la cate auzim in jur, asta ar mai lipsi: sa ne ia la omor! Nici al meu nu e violent. Fizic. Verbal mai e cateodata. Dar ii trece. OK, am 2 copii, deci accept. De ce? nu stiu. Stii, citind povestea ta, stau si ma intreb: oare nu as prefera sa se petreaca ceva si sa plece decat sa fiu nevoita sa fac compromisuri dupa compromisuri in fiecare zi? Nu e vorba ca nu tin la el. Tin foarte mult, l-am si iubit, numai ca viata , cum spuneai, e o floricica si a facut in asa fel incat ne-a distrus si bruma de intelegere pe care o aveam. Acum suntem foarte buni prieteni si il gasesc un coleg de camera minunat. El nu stie chestia asta, dar o simte... Si.. nu stam singuri, ci cu mama si bunica mea. e o poveste lunga, nu vreau sa va plictisesc. Treaba e ca eu chiar am probleme mari cu greutatea de cand ma stiu. De mic copil mancam ffff multe dulciuri, fiind crescuta de bunici. nu mi s-a refuzat nimic. Cea mai mica greutate am avut-o in liceu, 64 kg la 1,66 m. Apoi pe sarcini am luat cate 25-30 kg. Cu care am cam ramas... Am mai slabit, dar am pus totul inapoi si ceva pe deasupra. Acum am 94 si nu stiu ce naiba sa fac. Sunt toata ziua la birou, iar la ora minunata de masa de seara, 6-7, sunt pe drum spre casa. Am incercat sa mananc la 5. Pfui! Sanchi! Vorbe! Pe la 8-9 mi-e o foame de rup cratita. Si al meu sot imi zice:" Ce ai mami, de ce vrei sa slabesti, nu te mai place amantul? Eu te plac asa cum esti si ai vazut ca nu m-a deranjat niciodata" Oare? El e slabut, mananca de sparge, cate o paine la o masa si nu pune un gram! Imi vine sa-l omor! Nu mai stiu ce sa fac! Nu imi mai gasesc in mine puterea de a ma motiva sa o iau de la capat! In plus, pentru ca am doi baieti, trebuie sa gatesc, fetelor, nu gluma! Si apoi cum sa slabesti cand gatesti? Si imi place cum gatesc, nu fac mancare in dorul lelii, ca sa fie, o fac gustoasa. Ma gandesc serios sa trec pe pilule, ca vad ca nu mai tine. Voi ce credeti? Ati incercat ceva de felul asta? Aaaa, am uitat ceva foarte important: decat sa ma pui sa fac spot, mai bine ma tii in izolare o saptamana! -
Cornelia draga,
Parte din ce i-am scris lui Marty ti se potriveste si tie. Din nefericire, platim cu totii niste bariere pe care oamenii si le-au construit singuri. Ne-am obisnuit sa gindim prin prisma parintilor care ne-au educat, a profesorilor care, si ei, ne-au dat din experienta lor, mare/mica, dar ce se intimpla cu capul nostru propriu? Cum ar fi o societate in care am putea fi toti prieteni; soti, iubiti, chiar si amanti/e? E greu sa ducem povara monogamiei care ne-a fost inoculata prin secole de educatie de un anume tip. Biologic, fiinta umana nu prea este monogama. Dar noi ne straduim sa ne impunem monogamia ca pe o regula de viata. Nu fac pe nebuna si nici nu practic cea mai veche meserie din lume, dar aceasta dilema nu-mi da pace: toti ne transformam, si din pacate nu in bine. Imbatrinim, unii mai timpuriu, altii mai reusesc sa pacaleasca putin semnele timpului. Ne acrim, fara sa ne dam seama. Ne dispar iluziile si, odata cu ele, prospetimea. Ce mai, ne uritim intr-un anume fel. Dar poate ne facem mai frumosi prin inteleptire. Concluzie nu mai suntem aceeasi ca acum 5, 10, 15 ... ani. Nici cei de linga noi nu mai sunt aceeasi. Poate astazi nu m-as mai indragosti de cel care imi este alaturi de ceva vreme, in ipostaza lui actuala. Dar, pe de alta parte imi este teribil de drag si simt ca trebuie sa-i fiu alaturi, sa-l ajut exact atunci cind este mai mult urit, decit frumos, atunci cind este mai las (desi este barbat si poate nu admite ca poate fi si slab). Dincolo de a fi sotul meu este omul linga care am trait si bune si rele un timp consistent. Daca divortez miine, nu-l pot considera mort. Perioada care ne-a unit nu poate fi extirpata din viata mea. Deci mi-as asuma-o ca pe un fapt, ca pe o etapa. Iar pe el probabil ca l-as ajuta pina cind "intradevar moartea ne va desparti". Si-a cistigat acest drept suportindu-ma si el la rindu-i (ca oi fi avut si eu momentele mele de scorpie). Ce vreau sa spun este ca, pe masura ce valurile uriase ale primelor semne de indragosteala s-au estompat, s-a instalat intre noi un sentiment cu mult mai dulce, mai trainic si care ma implineste, nu stiu daca nu in mai mare masura decit "dragosteala" initiala. Ne suntem foarte buni prieteni unul altuia. Si asta nu inseamna acea lesinata obisnuinta de care se pomeneste atit de des. Drept pentru care, revenind la problema noastra comuna - slabitul, asta ma face sa compun niste mese deosebit de savuroase, fara sa incalc, cel putin pentru mine, niste principii alimentare pe care cu/sau mai mult fara voie a trebuit sa mi le impun la un anume moment din trecut. Acum totul mi se pare firesc.
Ce ziceti de urmatorul meniu:
Dimineata: Omleta cu spanac/fasole verde + parmezan. 1 cafea cu zaharina.
Intre: apa, multa apa.
Ora 11:00: 50 g. cascaval + 1/4 ardei gras.
Intre: multa apa.
Prinz: pui de piept la gratar, taiat feliute subtiri, pus peste salata verde, castraveti, ceapa, marar .... + 1 lingura de maioneza.
Intre: multa apa.
Cina: un gratar de peste, iarasi cu salata.
Pina miine, multa apa.
Credeti ca asta nu este o viata de trait? -
Aloma ,dear daca ai fi citit totul de la inceput n-ai fi postat ceea ce ai postat.1: Sa nu il vorbesc de rau in fata ,,actualului" ai vrut sa spui ? Nu exista un actual.2:Sa fac aerobic:tocmai povesteam cu fetele metodele de antrenament.3Imi spui sa vorbesc cu ,,MAMA" mea ca sa-mi usurez sufletul.N-am MAMA .......dar de ce mai imi........n-are rost...
