De cele mai multe ori, originile conflictelor sunt complexe si foarte diverse. Cand vine vorba despre conflictele dintr-un cuplu, parca este si mai greu de elucidat misterul. Psihologii considera ca cele de ordin contextual socio-cultural sunt foarte des intalnite.
Daca partenerii au crescut in medii culturale si in clase sociale diferite, apar discutiile in contradictoriu. De exemplu, pentru un partener, ideea de casatorie poate insemna ca barbatul este cel care comanda in casa si el ia deciziile in permanenta, pe cand celalalt partener considera ca o relatie armonioasa inseamna pozitii egale ale celor doi.
Din punct de vedere psihologic, putem vorbi despre trei cauze majore ale izbucnirii si mentinerii unui conflict marital sau de cuplu:
- Lipsa unei limite interne si externe cuplului;
- Rigiditatea anumitor tipuri de comportament (regresiv, respectiv copilaresc, sau progresiv, respectiv specific adultului);
- Lipsa unui echilibru al stimei de sine a partenerilor (unul dintre parteneri se simte jignit, ofensat sau neapreciat).
Pentru a functiona armonic, un cuplu trebuie sa-si defineasca in mod clar limitele interne (existente intre cei doi parteneri), cele externe (intre ei si ceilalti) si sa fie capabil sa pastreze flexibil un schimb continuu si alternativ de comportamente complementare, precum si un respect reciproc intre parteneri, o stima de sine.
In cadrul unui cuplu, adesea observam mai multe tipuri de comportament (pasiv-activ/agresiv, sadic - masochist etc.), insa cele mai frecvente sunt cele "de copil/copilaresti", numite regresive - cand unul dintre parteneri se comporta ca un copil fata de celalalt, in sensul ca manifesta tendinte de dependenta, are nevoie de afectiune, sprijin, ingrijire financiara si emotionala - si cele de "adult" (progresive).
Pentru o functionare armonica, aceste comportamente nu trebuie divizate intre parteneri intr-un mod rigid (unul dintre parteneri sa nu fie nevoit sa intre in acelasi rol de fiecare data, sa adopte mereu o atitudine de copil), ci sa fie usor intersanjabile. Aceste moduri de comportament constituie un alt principiu important de functionare a cuplului.
Respectarea acestor "reguli" nu garanteaza un mariaj bun, fericit, insa reprezinta o baza de la care se poate construi o relatie satisfacatoare pentru ambii parteneri. Fiecare cuplu traieste aceste moduri de functionare fara a-si da seama in mod concret despre ce este vorba, insa intuieste toate fazele prin care trece relatia.
Despre "limitarea" relatiei...
Cele mai importante intrebari legate de propria individualitate a partenerilor si a cuplului in sine sunt:
- Cat de apropiati ar trebui sa ajunga partenerii in cadrul unei relatii, astfel incat sa nu-si piarda propria individualitate?
- In ce masura se poate separa cuplul de lumea exterioara, astfel incat sa nu ajunga o diada "autista", izolata?
Fiecare partener din cuplu intuieste cel mai bine cum sa-si ajusteze comportamentul, sa gaseasca o cale optima, un echilibru intre fuziunea totala si separarea rigida.
Comentarii (12)
nu stiu ce sa mai fac.........am fost impreuna 4 ani pana in momentul in care a izbucnit un mare scandal si m-a lovit iar familia mea a afleat si nu mi-a mai dat voie sa ies cu el. in zilelealea il dispretuaim enorm dar in acelasi timp imi era greu fara el.sincera sa fiu nu am fost capabila sa stabilesc anumite limite intre noi si asta cred eu ca a fost o cauza care a dus la ceeace am scris mai sus.dupa o perioada m-am intalnit cu el...simtea ca nu mai rezist fara sa il vad si sa vorbim; sa stiu de el ce face si cum se simteasta ducand la hotararea amandoura sa ne intalnim si sa continuam relatia pe ascuns si asa am si facut. de un 1 an si jumatate suntem iar impreuna si akm simt ca nu mai am putere,nu mai fac fata atatora certuri si contradictii.ce pot sa fac ce ma sfatuiti?am monente in care zic ca ma despart de el si apoi imediat imi vine in cap sau incerc sa imi imaginez cum ar fi viata fara el si imi deau seama ca nu bine,cel putin asta cred eu. ajutati-ma! ajutati-ma!
Buna....!Referitor la certuri parerea mea este ca.el nu e sigur pe el.I-i e frica sa nu te piarda dar prin felul de a se comporta o sa se intimple inevitabilul.Incearca sa-i explici ca esti o fire libertina si ai vrea sa ai si tu timp ptr prietenele tale .Si el are spatiul lui cu baieti la o bere la un biliard ......etc.Daca nu intelege aplica metoda lui fai tu ce-ti face el .Te pup si succes Alina Seattle :)
buna...am si eu o relatie cu un baiat super, ne iubim foarte mult dar este o problema...de multe ori intervin certuri si discutii din cauza ca ma vrea doar pentru el, nu pot iesi cu prietenele mele fara el, nu pot sa fac nimic fara el, ca se simte exclus si apare in peisaj de fiecare data...nici sa stau acasa sa ma odihnesc dupa o zi lunga de lucru nu pot linistita ca "oare de ce nu am mers la el in loc sa merg acasa"? am incerat sa vorbesc cu el dar nu vrea sa inteleaga ca am si eu nevoie de putina independenta, si ca asa ma sufoca...ce sa fac? cum sa-i zic?
nu inteleg de ce de fiecare data barbatu are dreptate,in cazul meu,daca recunosc ceva ca am gresit sau nu ,nu e bine, daca nu recunosc tot nu e bine.si noi am vrea sa comunicam mai mult dar cand ajung la pct. meu de vedere gata sa terminat se supara sau imi da de inteles ca eu sunt vinovata..deci tot nu ai cum sa eviti conflictele
mai intr-o relatie tre fiecare sa lase de la el altfel nu se ajunge nicaieri;)sa nu fii egoist da nici luat de prost;)sa iubesti da sa ai grija sa fii si iubit;)si mai ales nu sa le faci u pe toate intr-o relatie ;)
prietenul meu are o fire copilareasca si ii place k mereu sa fie alintat iar eu nu ma pot acupa mereu de asta si uneori ma enervez cand se poarta k un copil si astfel apare cearta de multe ori..partea buna e k el lasa mereu de la el si astfel ne impakm bn si eu las de la mn sa nu credeti k sunt egoista :p
NUSTIU E USOR A TE DA CU PAREREA DAR CIND ITI APAR PROBLEME PERSONALE E FOARTE GREU SI NICI UN SFAT NU MAI ARE VALOARE . IN ORICE CUPLU E NEVOE DE RESPECT SI INTELEGERE .DAR CU PARERE DE RAU DACA DRAGOSTE NU E NUMIC NU E.....
Toata ziua buna, taca, taca tocati barbatii la nervi. Si pe urma va plangeti ca barbatii sau asa si pe dincolo. Eu nu am intalnit femeie care sa recunoasca ca a gresit. Ia mai GURA.
buna ana. vreau sa-iti spun ca nimeni nu ar trebuii sa stea cu un barbat care e prea orgolios sa isi recunoasca greselile. astia sunt niste frustrati. mai bn lasa-l .pooooooooooooooop
cu un astfel de partener nu ai viata in final,orice ai face nu te intelegi,e obositor si te vei plictisi.eu am patit.era cate pe ce sa ma casatoresc.dar nu pot fi nerespectata la nesfarsit,nu pot trai cu un om posesiv,la dispozitia mea,am si eu toanele mele,reactiile mele si vreau sa fiu si eu magulita chiar cand gresesc.daca el greseste si nu recunoaste e ca si cum te-ar minti in fata si daca la tinerete merge ca o joaca,mai incolo se transforma intr-o lipsa de respect si de apropiere sufleteasca.femeia trebuie sa se simta iubita,altfel nu are nevoie de barbat.
vreau si eu un rapuns daca se poate ce ne facem daca parteneru d viata e prea orolius si desi el a gresit tot el asteapta sa fie cautat sa il caut????????????va rog sa imi dati un raspuns
PAREREA MEA E CA E NEPOTRIVIRE DIN TOATE PUCTELE DE VEDERE? '
Posteaza comentariu