Grijă faţă de partener

Dacă iubitul tău face aceste lucruri, ai dovada că te iubește

Poate că trebuie să mai aştepţi puţin până să îţi spună că te iubeşte, dar cum ai putea să îţi dai seama de asta fără să fie nevoie de cuvinte?
Iată câteva semne care pot spune adevărul despre sentimentele sale pentru tine:

Îţi dă mesaje dimineaţa

Dacă obişnuieşte să îţi trimită mesaje de dimineaţă, cu siguranţă eşti prima care îi apare în gând atunci când se trezeşte. Chiar înainte de a începe ziua, el vrea să faci parte din ea, şi acesta e un semn sigur de iubire.

E mereu fericit să te vadă

Indiferent cât de grea a fost ziua lui sau cât de obosit s-ar simţi la finalul ei, el întotdeauna zâmbeşte atunci când te vede. Tu eşti cea care îi luminează viaţa şi ar trebui să fii mândră de asta.

Te ascultă răbdător
 
Este adevărta atunci când spunem că fetele pot continua să vorbească la infinit, dar dacă un tip e interesat de tine, el va asculta tot ce ai de spus cu răbdare.
El nu se va plânge că vorbeşti prea mult pentru că ştie că eşti minunată atunci când vorbeşti din inimă.

Îţi respectă opiniile

Dacă ai ceva de spus despre tunsoarea sau hainele lui sau despre orice altceva, el îţi va lua în considerare opiniile. Dacă părerea ta contează pentru el, la fel şi tu.

Nu se supără că stai în aproape tot patul

Chiar dacă eşti o persoană mică, el îţi va permite să ocupi cea mai mare parte a patului şi să păstreze doar un mic spaţiu pentru el.

Este mereu acolo să te ajute

Indiferent dacă eşti bolnavă sau ai nevoie de ajutor la cumpărături, sau ai avut o zi grea la serviciu, iubitul tău esre acolo să aibă grijă de tine indiferent de situaţie.

Îşi aminteşte datele importante

Este minunat atunci când iubitul tău îşi aminteşte date importante precum aniversări sau zile de naştere.
Acest lucru înseamnă că datele care ţi-au influenţat viaşa sunt foarte importante şi pentru el.

Te surprinde fără niciun motiv

Nu trebuie să fie ceva măreţ, dar uneori el apare la uşă cu prăjitura ta preferată sau reuşeşte să fugă de la birou pentru a lua prânzul cu tine. Aceste mici semne arată clar că te iubeşte.

Se bucură de lucrurile care îţi plac

Dacă merge duminica la spa, în loc să se uite la un meci de fotbal, atunci înseamnă că îi place să te însoţească pentru că îi pasă de interesele tale.

Îi place să fie romantic cu tine

Pentru el, romantismul nu înseamnă să ajungă în dormitor cu tine.
El iubeşte să petreacă timpul cu tine pentru a te cunoaşte mai bine.

Este mândru de tine

El te tratează ca pe o prinţesa lui şi se mândreşte chiar şi cu cele mai mici realizări pe care le ai.

Te protejează


Asta nu înseamnă că va merge să se bată cu orice bărbat care îndrăzneşte să vorbească cu tine. Dar el te va apăra cu siguranţă în faţa prietenilor lui şi va face orice pentru a te proteja.

Adoră să vă giugiuliţi

Nu e adevărat că numai fetele iubesc asta. Dacă un bărbat te iubeşte cu adevărat, va vrea să te ţină mereu aproape şi să se giugiulească cu tine.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod