6 semne clare că pasiunea dintre voi nu s-a stins

Artificii, curiozitate, nebunie, poezie – începutul unei relații are o paletă întreagă de toppinguri dulci, necesare unei poveșți care să te facă să te arunci cu capul înainte și să-ți legi viața de cel de lângă tine. Fără fluturi în stomac nici nu are rost să te bagi. Însă odată cu trecerea timpului, pasiunea se mai diluează sau devine tot mai greu de întreținut.

Pasiunea nu e rezervată numai primelor întâlniri
Sigur, dorul și emoția revederii se duc odată cu locuitul împreună, dar asta nu înseamnă că nu mai e urmă de iubire pătimașă între voi.
Nu e ca și cum treci de la îndrăgosteală la plictiseală.

Iubirea este o alegere conștientă, pe care o faci zi de zi. Așadar, dacă ai fost atât de norocoasă încât să o ai în viața ta, iată semnele care atestă că pasiunea dintre voi nu s-a stins.

Conversații lungi

Deja știți totul unul despre celălalt, de la mărimea la pantofi până la preferințele sosului de pizza și ce ingrediente nu au voie să se atingă între ele pe blat. Cu toate aceastea, încă povestiți pe îndelete despre cum a fost ziua voastră la serviciu, dezbateți orice subiect împreună și țineți cont de părerile celuilalt.

Da, asta înseamnă că bărbatul de lângă tine o să-ți spună cu lux de amănunte despre noul nivel la care a ajuns în jocul lui de pe telefon, dar și că el va asculta atent în timp ce tu vorbești cu fascinație despre deosebirile dintre fond de ten și BB cream. Citește continuarea pe andreearaicu.ro


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod