România: 7 vedete care nu au învăţat nimic din greşelile lor

Se spune că a greşi e omeneşte, însă atunci când greşeala te aduce în pragul morţii, sau într-o situaţie de un penibil inimaginabil, concluzia ar fi alta... De multe ori ambiţia de a obţine un anumit lucru sau de a demonstra că eşti cel mai tare te poate aduce în situaţii în care nu ţi-ai fi dorit niciodată să ajungi. Este uşor să te crezi buricul pământului, însă efectele adverse, în acest caz, s-ar putea să doară la propriu sau la figurat.

Vom discuta astăzi despre 7 dintre vedetele de primă linie din mondenul românesc care la un moment dat, cu încăpăţânare, şi-au dorit să facă un lucru care le dăunează încă.
1 din 8

Şerban Huidu, inconştientul curajos

Fostul cârcotaş face ce face şi apare în presă, chiar dacă spune că nu-şi mai doreşte acest lucru. După accidentul nefericit din 2010 când era să-şi piardă viaţa, Şerban Huidu, condus de aceeaşi doză de teribilism şi inconştienţă, a accidentat mortal trei oameni în drum spre munte. Acestea sunt două dintre cele mai nefericite accidente din viaţa fostului realizator TV, dar nu sunt singurele. Pasiunea pentru schi şi pentru viteză l-au adus de mai multe ori în pragul morţii. De foarte multe ori, Şerban Huidu a fost învins de propria inconştienţă. De exemplu, în 2009, i-a fost suspendat permisul în acelaşi loc în care doi ani mai târziu a omorât trei oameni nevinovaţi. Nici astăzi, bărbatul nu pare să se fi potolit. Acum câteva zile, vedeta, împreună cu soţia, Cristina, şi fratele, Vlad a plecat în vacanţă într-o staţiune montană din Italia. Ce-i drept nu a fost fotografiat cu schiurile în picioare...
9 Februarie 2012
 

Comentarii (7)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 21 Oct 2012, 15:56
    o spurcaciune huidu asta

    e un criminal blestemat.are instincte criminale.e gunoiul acestei tari romanica lui dracula.justitia e de kkt.ar trebui inchis vreo 25 de ani scarnavia asta.muri-i-ar copii.

    1
    1

  • Allina pe 12 Feb 2012, 11:15
    Gata

    S-a musamalizat crima, nu? Regulile, legile, normele societatii sunt NUMAI pentru anumiti oameni sau pentru TOTI? Se pare ca cei cu bani si cu tupeu, scapa si nu isi auma greselile lor? Da, pentru ca suntem in Romania, o tara comunista imbracata intr-o haina democrata.Democratia nu inseamna haos, nu inseamna ca ai libertatea greselilor. Whatever

    4
    0

  • Om pe 9 Feb 2012, 21:06
    Invidie, mandrie, egoism, ipocrizie, ura.

    Si nu ne ierta noua gresalele noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri! Care sunteti fara greseli? Cei ce gresesc in mod repetat suntem toti, nu doar cei pe care ii criticam. Poti face greseli grave din inconstienta si sa te caiesti sau poti sa te bucuri cu o satifsfactie diabolica de gresala altuia pe care tu nu ai avut ocazia s-o faci... Multi ati fi in stare sa omorati din invidie, cu buna stiinta, nu involuntar... Doar frica de inchisoare va impiedica, si nu pentru ca ati fi voi mai buni si mai corecti decat cei pe care ii aratati cu degetul. Daca va doriti adevarata dreptate pentru toti, inseamna ca aveti constiinta impecabila.

    3
    2

  • Crissu_23 pe 9 Feb 2012, 17:43
    fara cuvinte

    Daca nu exista dreptate pentru toata lumea, atunci sa numai existe deloc. Sau in ziua de azi se face dreptate numai pentru cei fara bani...

    5
    0

  • elena pe 9 Feb 2012, 12:31
    ...

    vai da ce risc....a plecat la munte......trebuia sa stea inchis in casa........atat timp cat nu a mai facut vreo gafa nu vad care e problema

    6
    4

  • Ovy pe 9 Feb 2012, 11:39
    HUIDU

    Da, nu e la inchisoare dupa ce a omorat involuntar intr-adevar 3 oameni??? s-a judecat cazul? ce s-a hotarat? s-a musamalizat???

    8
    1

  • oana pe 9 Feb 2012, 08:43
    Parerea mea...

    Celor care gresesc in mod repetat le place sa greseasca . Deci nu ai de ales, ori ii accepti asa , ori te debarasezi de ei.

    4
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod