Kim Kardashian, acuzată că s-a folosit de marșul împotriva armelor pentru a se promova

Kim Kardashian se confruntă cu un val de critici pe rețelele de socializare, după ce a postat o imagine editată pe Instagram.
Fanii sunt obișnuiți ca starleta să posteze fotografii "îmbunătățite" folosind programele de editare foto, dar cei mai mulți au fost înfuriați de motivul pentru care Kim a postat imaginea.

Vedeta și-a anunțat printr-o postare participarea la manifestațiile împotriva armelor de foc, care s-au desfășurat sâmbătă, 24 martie, în peste 800 de orașe din Statele Unite, dar și din alte țări.

Deși inițial fanii au lăudat participarea sa la manifestațiile "March For Our Lives", unii dintre ei au observat că imaginea în care Kim apare pe stradă este photoshopată astfel încât vedeta să pară mai suplă.
Dar o greșeală gravă de editare poate fi observată, pentru că o mașină din fundal este complet deformată, la fel și trotuarul.



Kim a scris în dreptul fotografiei "Să protestăm! @AMarch4OurLives". Mulți dintre cei care au observat faptul că fotografia este modificată au acuzat-o pe starletă că se folosește de un eveniment atât de important pentru a se promova. 

"Familia Kardashian este atât de falsă! Să folosești un subiect atât de serios pentru a promova o imagine photoshopată cu tine? Cât de mult te poți înjosi?", a scris un user pe Twitter.

"Numai Kim se putea folosi de o demonstrație pentru a se promova pe sine.
Eșec total de Photoshop... Gata pentru protest, dar întâi face o poză, se editează ca să pară mai slabă, ignorând legile fizicii și micșorând un vehicul. Fără pic de rușine"
, a scris un alt user care a redistribuit imaginea postată de vedetă.

Nu este pentru prima dată când Kim Kardashian provoacă un adevărat scandal din cauza unei fotografii retușate. Întreg clanul Kardashian-Jenner este acuzat adesea că folosește Photoshop pentru a-și edita fotografiile postate pe rețelele de socializare.
Iar numeroși internauți s-au arătat nemulțumiți de faptul că starletele apelează la trucurile de editare foto pentru a crea o imagine nerealistă asupra corpului, care ar putea să le influențeze negativ pe tinerele din întreaga lume care le urmăresc pe rețelele de socializare. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
26 Martie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod