Dosar Eva: 14 vedete din România care au avut de-a face cu legea

3 din 15

Bote a făcut puşcărie grea în Italia

Designerul a fost arestat în 1996 la Cremona, în Italia, şi încarcerat într-o închisoare de maximă securitate, după ce a fost acuzat în ţară de bancrută frauduloasă.

Pe 30 mai 1996, pe numele său fusese emis prin Interpol un mandat de arestare internaţională, iar el s-a predat în Italia. Pe 16 octombrie 1996, după perioada de detenţie în Peninsulă, el a fost extrădat şi plasat în arestul Penitenciarului de la Rahova. A fost eliberat la 14 martie 1997.

Botezatu a descris într-o carte experienţa din penitenciarul italian, care l-a marcat atât de dur, încât s-a gândit şi la sinucidere. "Am fost în mijlocul unui conflict, al unei mafii politice şi financiare ale acelei perioade. Am fost victime, dacă stăm să ne gândim, dar nu aş vrea să mă victimizez. Am luat un credit pentru că am fost puşi în imposibilitatea de a plăti salariile. Aveam foarte multe ferme, aveam foarte mulţi salariaţi şi pentru că conturile firmei noastre pe vremea aceea au fost blocate în mod intenţionat, tocmai pentru a ne determina să cotizăm mai mult, a trebuit să luăm bani de undeva. Am făcut un credit pe care l-am garantat cred că de zece ori mai mult decât valora el. L-am luat şi l-am dat asociatului meu pentru a plăti acele datorii", a declarat designerul, în octombrie anul trecut, într-o emisiune a lui Ion Cristoiu difuzată de B1TV.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod