Diana Stirbu organizeaza editia de vara a taberei de slabit "Bye bye belly camp"

Diana Stirbu, instructor international de kangoo jumps si personal trainer, organizeaza editia de vara a taberei de slabit “Bye Bye Belly Camp” la Bran unde se pot inscrie toti cei care vor sa porneasca o lupta apriga cu kilogramele in plus, care vor sa slabeasca cel putin 5 kg si sa invete in acelasi timp sa manance sanatos.
“Vara aceasta am pregatit un program foarte interesant care va ajuta  participantele sa slabeasca cel putin 5 kg. Astfel, in perioada 18-24 august a fost  inchiriat un hotel exclusiv pentru aceasta tabara si va astept cu trasee de munte, pe jos sau cu bicicletele, antrenamente kangoo jumps si functionale, jogging,  spa, agua gym, sauna, jacuzzi, toate gandite pentru a avea un corp armonios, pentru a fi in forma si pentru relaxarea mintii”, povesteste antrenoarea.

Tabara este structurata pe sapte zile, insa exista posibilitatea de inscriere si pentru patru zile, de joi (21 august) pana duminica (24 august): “De data aceasta vreau sa depasim recordul de 5 kg intr-o saptamana.
Meniul va fi unul standard pentru tot grupul si am hotarat ca doua zile sa apelez la detox. Si pentru ca am demonstrat ca muntele reprezinta elixirul tineretii si ca antrenamentele in grup organizat dau cele mai bune rezultate, va invit de data aceasta, in august  la Bran. Inscrierile se fac pe e-mail la kangoo@dianastirbu.ro”
, adauga Diana.

Diana Stirbu este instructor international de kangoo jumps din 2007, numarandu-se printre primii 5 din Romania care au obtinut aceasta diploma. De atunci, a inceput sa predea cursuri de kangoo jumps atat in tara cat si in strainatate si a mers in orase precum Atena, Milano, Zagreb, Budapesta la conventii internationale de fitness pentru a fi intotdeauna la curent cu cele mai noi programe in domeniu.
Din 2013 si-a deschis propria sala, Club Kangoo By Diana Stirbu.

In toamna anului 2013 si primavara lui 2014 a prezentat rubrica “Sari pentru tine” in cadrul Observatorului Special de la Antena 1, unde concurentii inscrisi au dus o lupta apriga cu kilogramele in plus urmand foarte strict sfaturile si antrenamentele Dianei Stirbu.

Pe site-ul oficial www.dianastirbu.ro si pe pagina de Facebook pot fi gasite detalii despre programele de slabit, taberele pe care le organizeaza, vedetele care au calcat pragul salii ei de kangoo jumps printre care se numara si Adela Popescu, Radu Valcan, Sore, Alina Eremia, Geanina Ilies, Ioana Maria Moldovan sau Diana Dumitrescu.    
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod