Văduva și copiii lui Robin Williams se judecă pentru moștenire

Susan Schneider Williams, văduva actorului Robin Williams, a deschis un proces în instanţă împotriva celor trei copii ai actorului, în legătură cu moştenirea prevăzută de testamentul artistului.

Susan Schneider Williams i-a dat în judecată pe Zachary Pym, în vârstă de 31 de ani, Zelda Rae, în vârstă de 25 de ani, şi pe Cody Alan, în vârstă de 23 de ani, plângându-se instanţei de dispariţia din casa pe care o împărţea cu Robin Williams a unor obiecte despre care femeia spune că i s-ar cuveni. Susan Schneider Williams susţine că în casă ar fi pătruns cineva, la puţin timp după moartea, în luna august 2014, a actorului şi ar fi luat obiectele, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

11august 2014, ziua în care s-a sinucis actorul american
Pe de altă parte, copiii actorului, pe care Robin Williams i-a avut din două căsnicii anterioare, cred că Susan, care a fost cea de-a treia soţie a artistului, încearcă să "pună mâna pe bani", ignorând cu bunăştiinţă limbajul folosit de regretatul actor în testamentul său, astfel încât să întoarcă lucrurile în avantajul său.

"Susan a refuzat să-i lase pe copii să intre în casă după ce Robin a murit.
Înainte ca Robin s-o fi întâlnit pe Susan, actorul a fost foarte clar legat de moştenirea sa. Robin a lăsat celor trei copii obiectele personale, inclusiv statueta Oscar primită pentru rolul din 'Good Will Hunting', obiecte legate de filmele sale, figurine, romane, măşti de teatru şi alte obiecte"
, a declarat o sursă citată de tmz.com.

Aceeaşi sursă a mai declarat că deşi văduva actorului ştie că nu are dreptul la obiecte legate de cariera cinematografică a acestuia, femeia ar fi hotărâtă să obţină costumul purtat de Robin Williams la nunta sa şi alte câteva mici obiecte.
"Copiii spun că Susan poate păstra tot ceea ce a dobândit cu Robin pe perioada căsniciei, dar, mai spun ei, femeia a depăşit limita. De exemplu, sunt indignaţi de faptul că practic vrea să redefinească înţelesul cuvântului «bijuterii». Copiii ar trebui să moştenească toate bijuteriile, dar ea spune că acestea nu includ şi colecţia de ceasuri a lui Robin", a mai spus persoana citată de tmz.com.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod