Prietenii lui Celi îi aduc un omagiu Maestrului la Ateneul Român, pe 3 iulie 2012

În data de 3 iulie, o întreagă suită de artişti faimoşi din lumea muzicii simfonice – Ida Haendel (vioară), Misha Dacic (pian), Dorin Marc (contrabas), Wolfgang Gaag (corn), Helmut Nicolai (violă), Henschell Quartett (cvartet de corzi) – vin să-şi unească talentele pentru un extraordinar recital de muzică de cameră sub denumirea “Celi’s friends”.
În data de 3 iulie, o întreagă suită de artişti faimoşi din lumea muzicii simfonice – Ida Haendel (vioară), Misha Dacic (pian), Dorin Marc (contrabas), Wolfgang Gaag (corn), Helmut Nicolai (violă), Henschell Quartett (cvartet de corzi) – vin să-şi unească talentele pentru un extraordinar recital de muzică de cameră sub denumirea “Celi’s friends”.

Vor aduce un omagiu marelui Sergiu Celibidache, avand în program:

Wolfgang Amadeus Mozart (1756- 1791)
 Cvintetul cu corn în Mi bemol major,  KV 407
Allegro* Larghetto* Rondo- Allegro
Felix Mendelssohn – Bartholdy (1809- 1847)
 Cvartetul în Fa minor, op. 80
Allegro vivace assai * Allegro assai * Adagio * Finale: Allegro molto
 Ernest Chausson (1855- 1899)
 Poem pentru vioară şi pian, op.
25
 Franz Schubert (1797 - 1828)
 Cvintetul “Păstrăvul” în La major, D 667
Allegro vivace * Andante *Scherzo * Andantino * Allegro giusto

Ida Haendel despre Sergiu Celibidache: “Am avut marele noroc şi onoarea de a intepreta multe concerte sublime sub bagheta lui Sergiu Celibidache. Este imposibil să defineşti geniul, dar Celibidache a fost unul dintre acele fenomene rare care reprezintă un intelect de cel mai înalt rang îmbinat cu o tehnică dirijorală fantastică. Marea lui contribuţie pentru muzică a fost aceea că a gravat o cale într-un teritoriu muzical necunoscut până atunci, o adevărată revelaţie de o calitate şi experienţă unice.
Celibidache era capabil, într-un mod fascinant, să interpreteze şi să încorporeze misterul vieţii în eterna enigmă a muzicii.”


Markus Henschel despre Sergiu Celibidache: “Relaţia dintre mine şi cele două surori ale mele cu Sergiu Celibidache a început în copilărie, în timpul perioadei în care Celibidache a locuit la Stuttgart. Tatăl nostru, pe atunci prim violist în Orchestra SDR, obişnuia să-l găzduiască pe Celibidache, uneori însoţit de familia sa, în casa noastră din Sindelfinger. Deşi l-am cunoscut mai bine în acest context, am avut de asemenea posibilitatea de a participa la concertele cu SDR precum şi la cele ale Orchestrei de Tineret din Stuttgart, pe care le dirija frecvent.
O dată cu plecarea sa la Munchen, pentru un timp, am încetat să ne mai întâlnim atât de des. Mai târziu, timp de câţiva ani, am luat parte la prelegerile sale din Meinz şi de asemenea la prima sa Orchesterakademie din cadrul Festivalului de Muzică Schleswig- Holstein. A urmat apoi mutarea noastră la Munchen, câştigând astfel şansa de a cânta alături de Orchestra Filarmonicii din Munchen. Violoncelistul nostru, Mathias Beyer, a cunoscut punctele de vedere muzicale ale lui Sergiu Celibidache, prin intermediul profesorului său, Hans Erick Dekert. Personal, l-a cunoscut pe Celibidache la Mainz, prin implicarea sa intensă în dezbaterile acestuia.
Suntem până în prezent recunoscători lui Sergiu Celibidache pentru întregile experienţe şi lecţii oferite.”


BILETE PRIN RETEAUA EVENTIM (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas, Cărtureşti) ŞI ONLINE PE WWW.EVENTIM.RO

Festivalul Sergiu Celibidache 100 este organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod