"Politist, adjectiv" a triumfat la Gala Premiilor Gopo 2010

30 Martie 2010
Facebook Twitter Comenteaza


O seara plina de premiere absolute pentru istoria de patru ani a Galei Premiilor Gopo, in care filmul lui Corneliu Porumboiu, "Politist, adjectiv", a castigat cele mai importante trofee si s-a impus drept marele invingator al acestei editii. Porumboiu insusi a obtinut trei dintre trofee (Cel mai bun scenariu, Cea mai buna regie, Cel mai bun film). Dragos Bucur – Cel mai bun actor intr-un rol principal, Vlad Ivanov – Cel mai bun actor intr-un rol secundar si Marius Panduru – Cea mai buna imagine au completat palmaresul celui mai premiat film al serii.
 
Pelicula lui Radu Mihaileanu, "Concertul", a obtinut patru trofee Gopo, dintre cele 8 pentru care fusese nominalizata: Cea mai buna muzica originala (Armand Amar), Cel mai bun montaj (Ludo Troch), Cea mai buna scenografie (Cristian Niculescu) si pentru Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura (Michelle Constantinides, Dana Busoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa).
 
Filmul cu cele mai multe nominalizari la Premiile Gopo 2010, Cea mai fericita fata din lume, a plecat acasa cu o singura statueta (Andreea Bosneag – Tanara Speranta).
Cate o statueta au mai castigat lung metrajul Katalin Varga (Hilda Peter – Cea mai buna actrita intr-un rol principal) si Calatoria lui Gruber (Svetlana Mihailescu – Cele mai bune costume).
 
Una dintre eroinele serii a fost, incontestabil, actrita Draga Olteanu Matei, castigatoarea Premiului Gopo pentru intreaga Cariera. Actrita, care a primit trofeul din mana lui Dorel Visan, a fost ovationata minute in sir de cei 800 de invitati prezenti in Sala Unirii din Palatul Parlamentului.

 
Emotionantul film regizat de Alexander Nanau si produs de HBO Romania, "Lumea vazuta de Ion B.", si-a confirmat statutul de favorit si a castigat Premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar, in vreme ce "Nunta lui Oli" (r. Tudor Cristian Jurgiu) a fost ales de cei 400 de profesionisti care si-au exprimat voturile pentru Premiile Gopo drept Cel mai bun scurt metraj, premiu inmanat de Radu Mihaileanu.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod