Oprah Winfrey a câştigat 12 milioane de dolari dintr-o postare pe Twitter

Vedeta în vârstă de 61 de ani, una dintre cele mai bogate femei din lume, a câştigat 12 milioane de dolari în urma unei postări pe Twitter în care spunea că poate slăbi şi dacă mănâncă pâine.
Mogulul media este acţionar majoritar în cadrul companiei Weight Watchers, care are ca profil comercializarea produselor şi programelor pentru slăbit şi menţinerea greutăţii. Imediat după postarea pe reţeaua de socializare, acţiunile companiei au crescut cu 18%, aproximativ 2,10 dolari fiecare, în mai puţin de o oră, potrivit femalefirst.co.uk.

Postarea care i-a adus 12 milioane de dolari, publicată marţi, 26 ianuarie, era însoţită de un video şi mesajul "Mănâncă pâine.
Slăbeşte. Ceeeee?? #ÎncearcăCuMine" 

În clipul de 30 de secunde, Oprah spune: "Am slăbit 11 kilograme şi am mâncat pâine în fiecare zi"

Oprah a devenit imaginea Weight Watchers în octombrie 2015, imediat după ce a cumpărat 10% din acţiunile companiei, pentru suma de 43,2 milioane de dolari. Jennifer Hudson şi Jenny McCarthy sunt alte două vedete care au reprezentat în trecut compania.

Când s-a alăturat companiei, acţiunile acesteia au crescut cu 100 de dolari per unitate, iar preţul lor a explodat din nou când Oprah a declarat în cadrul show-ului găzduit de Ellen DeGeneres că a slăbit 15 kilograme datorită programul Weight Watchers.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
27 Ianuarie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod