Harrison Ford, victima unui accident aviatic: Actorul a fost rănit grav - VIDEO


Reprezentanţi ai Biroului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (National Transportation Safety Board) din Statele Unite au deschis o anchetă şi investighează cauzele accidentului.

Avea sânge pe toată faţa. Doi doctori foarte buni l-au tratat, s-au ocupat bine de elHoward Tabe
Nu este pentru prima dată când Harrison Ford a fost implicat într-un accident aviatic. Un avion cu şase locuri pilotat de starul hollywoodian a avut parte de o aterizare dificilă în Lincoln, în statul american Nebraska, în vara anului 2000.
De asemenea, un elicopter pilotat de Harrison Ford a fost avariat grav la aterizare, în octombrie 1999.

De asemenea, în iunie 2014, starul american a fost spitalizat la Londra după ce a suferit o accidentare serioasă la o gleznă în timpul filmărilor de la cel de-al şaptelea film din franciza "Războiul stelelor".

După apariţia în presă a informaţiilor despre noul accident suferit de Harrison Ford, vedetele de la Hollywood au luat cu asalt reţelele de socializare pentru a-şi exprima sprijinul faţă de starul american, notează Mediafax.
Ellen DeGeneres, Melissa Joan Hart, Dane Cook, Josh Gad, cineastul M. Night Shyamalan şi actorul William Shatner se numără printre prietenii şi fanii actorului care au publicat mesaje de susţinere şi încurajare pe Twitter.



Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod