Gianina Corondan și-a deschis after school

După ce TVR a renunțat la serviciile sale, vedeta şi-a lansat propria afacere.
În urmă cu mai bine de un an, când lista persoanelor disponibilizare de TVR a fost făcută publică, Gianina Corondan mărturisea: "Mă aflu pe lista de disponibilizaţi nu pentru că nu am trecut testele, ci pentru că nu m-am prezentat la selecţie în cunoştinţă de cauză. Regulamentul spunea că cei care nu se vor prezenta vor fi incluşi în mod automat pe lista celor disponibilizaţi".

Procesul pe care vedeta l-a intentat postului public de televiziune, prin care contesta decizia concedierii sale, s-a încheiat în urmă cu două săptămâni.
Tribunalul Bucureşti nu i-a dat însă dreptate, respingând acţiunea intentată de aceasta ca neîntemeiată. "Am făcut recurs. Restul n-am ce să zic, eu am drumul meu", a declarat ea pentru ziarul Ring.

Tot răul a fost însă spre binele Gianinei, care a descoperit că își poate folosi timpul liber pentru a se ocupa de propria ei afacere. Anul trecut, ea a fost solicitată să predea câteva cursuri la un after school din Bucureşti. S-a descurcat excelent și astfel i-a venit ideea de a înființa un astfel de centru pentru copii, scrie ziarul Ring.

"Mi-am zis «De ce nu?» şi m-am dus, înţelegându-mă de minune cu piticii.
Pentru că primeam din ce în ce mai multe solicitări, am zis «Hopa, de ce să nu îmi deschid eu un astfel de centru, exact aşa cum îmi doresc?». Aşa a luat fiinţă Gianinani Place..."
, a povestit Gianina Corondan.

"Tărâmul distracţiei", aşa cum îi place vedetei să-l numească, este deschis de câteva săptămâni. Gianina Corondan a conceput o serie de 12 cursuri diferite, menite să-i introducă pe copii în lumea muzicii, a teatrului, a filmului, a modei sau a dansului.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • kiki pe 17 Mar 2014, 20:19
    dece nu ?!

    Sigur ca trebuia sa faca si ea ceva..Problema e cu aceasta moda,ce se plateste f scump(,si unii parinti chiar fac sacrificii),anume sa hartuiasca copilul cu cursuri peste cursuri (ca sa aiba de lucru asa-zisii profesori ) Le rapesc copilaria,jocurile lor inocente si imaginative,interactiunea,crearea de prietenii (le dau in loc ambitii,invidii,competitii) Iar din clasa a 5a cel tarziu,ce se intampla? parintii isi considera incheiate eforturile,ii lasa in grija scolii...ce educatie ? ce performante ? ce se alege de cursurile de moda,dans,film,teatru...cui au folosit ?!

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod