Elwira Petre: "Erau momente în care beam ceai şi mâncam pâine"

Mihai Petre și soția sa au dezvăluit că au trecut şi prin momente dificile, în care nu o duceau bine cu banii şi erau nevoiți să facă multe sacrificii. Pasiunea lor, dansul, a meritat tot efortul, spun ei.

Mihai și Elwira şi-au amintit de începuturile lor şi de cât de greu le-a fost până au reuşit.

Când mergeam în Germania la competiţii luam mâncare de acasă pentru că nu puteam să mâncăm la restaurante şi toţi banii pe care îi obţineam se duceau pe lecţiiMihai Petre
"Eu am crescut într-o familie normală şi Elwira la fel. Dansul este destul de costisitor, dar la un nivel mare, nu cum spune toată lumea că la început e foarte scump, nu e adevărat, oricine poate învăţa să danseze fără costuri uriaşe, dar când faci performanţă se schimbă lucrurile, iar noi nu aveam bani pentru aşa ceva.
Am făcut de toate, am căutat sponsori, am muncit de dimineaţă până seara, erau zile în care doar predam, ne-am refuzat foarte multe lucruri"
, a povestit Mihai Petre pentru ziarul Adevărul.

"Ţin minte când mama mea mi-a dat 50 de lei şi mi-a spus din banii ăştia tu trăieşti o lună şi nu ştiam ce să-mi iau de mâncare, erau situaţii în care beai ceai şi mâncai pâine", a mărturisit Elwira.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod