De Mărţişor, VUNK cântă în duet cu Alexandra Ungureanu, Maria Radu şi Julie Săvuică

Primăvara începe cu un show de excepţie pe care trupa VUNK îl va susţine pe scena Club Tribute din Bucureşti.
Primăvara începe cu un show de excepţie pe care trupa VUNK îl va susţine pe scena Club Tribute din Bucureşti.

Pe 1 martie, membrii trupei Vunk pregătesc, pe lângă hiturile lor, şi o serie de duete surpriză. Pe scena Tribute vor urca Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Alexandra Uşurelu şi Julie, fiica Danei Săvuică.

“Ne-am gândit să facem din concertul de 1 martie un fel de ritual ca să vină primăvara mai repede, mai ales după aşa o iarnă grea. Am invitat şi <<ajutoare>> pentru că - vorba aia - cu o voce nu se face primăvara.
O să cântăm alături de voci speciale din muzica românească. Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Alexandra Uşurelu şi Julie vor cânta în duet cu noi. Pe 1 martie suntem puşi pe cadouri, iar publicul feminin o să primească un mărţisor personalizat, la intrarea în club”
, declară Cornel Ilie.

"Sunt foarte mândră că fiica mea va cânta alături de VUNK pe scenă. Băieţii se numără printre favoriţii ei din muzica românească, iar Julie va da tot ceea ce poate ca să facă o impresie bună.
Am emoţii pentru ea, însă o încurajez şi sunt cea mai mândră mamă”,
declară Dana Săvuică.

Concertul are loc joi, 1 martie, la Club Tribute din Bucureşti, iar accesul in club se face începând cu ora 22.00
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod