Cove se însoară sâmbătă

Prezentatorul emisiunii "Jumătatea mea ştie", Gabriel Coveşeanu îşi pune pirostriile din nou. Acesta se însoară peste trei zile cu o blondă pe care o cunoaşte de şase ani.

Aleasa inimii lui se numeşte Florentina Ene, are 33 de ani şi deţine împreună cu sora ei o clinică medicală. După ce s-a speculat că cei doi s-au grăbit să-şi oficializeze relaţia pentru că viitoarea mireasă este însărcinată, prezentatorul a lămurit situaţia pe pagina sa de Facebook.

"Tocmai am aflat de ce mă însor eu sâmbătă. Pentru că viitoarea mireasă este cică însărcinată... Vă anunţ oficial că nu e aşa, e puţin balonată", a explicat amuzat prezentatorul emisiunii "Jumătatea mea ştie", pe reţeaua de socializare.

Cei doi au invitat la nuntă 200 de persoane. Printre acestea şi pe Andreea Marin, cea care i-a fost şefă lui Cove la emisiunea "Surprize, surprize". Gabriel Coveşanu i-a înmânat personal invitaţia la eveniment "Zânei" în prima ediţie a noii ei emisiuni de la TVR, "Preţuieşte viaţa".

Cove a explicat, mai demult, cum a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie. "Ne-am cunoscut în urmă cu șase ani, la o petrecere. La momentul respectiv fiecare avea viața lui, amândoi eram implicați într-o altă relație. După aceea nu ne-am mai întâlnit. Eu, între timp, m-am și căsătorit și am și divorțat. Apoi ne-am reîntâlnit în același cerc de prieteni, am povestit, ne-am amintit una, alta. Am luat-o așa cu pasi timizi și totul a decurs de la sine", a mărturisit fostul asistent al Andreei Marin în emisiunea "WOWbiz", de la Kanal D. 

 

"Nici nu ne gândeam că vom rezista mult timp împreună. Au fost și momente în care ne-am speriat un pic, dar ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt. De abia așteptăm să ne unim destinele. Vrem o familie, dar vrem și copii", a mai spus el.  El a povestit cum a cerut-o de soție pe Florentina: "Am cerut-o de soție exact în locul în care ne-am cunoscut acum șase ani, se întâmpla la o petrecere la Palatul Mogoșoaia. Am cerut-o de nevastă în același loc. Seara, pe malul apei; nu se aștepta, veneam de la o întâlnire cu niște prieteni, brusc am întrebat-o dacă vrea să fie soția mea. Am cucerit-o cu farmecul meu irezistibil!".

Cove a mai fost căsătorit cu Maria Movileanu, fiica fostei crainice TVR Carmen Movileanu.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Octombrie 2013
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • gabyoo pe 23 Oct 2013, 21:28
    ...

    Felicitarii si casa de piatra!!!! suntetii 2 frumosiii!!!! si nu mai bagatiii inseama invidia, si rautatea de la oameniii

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod