Christian Slater s-a căsătorit

Actorul s-a căsătorit cu iubita sa, Brittany Lopez, într-o ceremonie neprogramată, spontană, în statul american Florida.
Starul în vârstă de 44 de ani şi iubita sa din ultimii trei ani, Brittany Lopez, s-au căsătorit, luni, la Tribunalul din Coral Gables, un oraş din statul Florida. Informaţia a fost confirmată de agentul de presă al actorului, informează site-ul revistei People, citat de agenția Mediafax.

Christian Slater şi Brittany Lopez s-au logodit în această vară şi plănuiau să organizeze o ceremonie de nuntă la sfârşitul anului.

Luni, actorul şi logodnica sa au mers la Curtea Districtuală din Coral Gables pentru a-şi obţine licenţa de căsătorie, însă, odată ajunşi acolo, au decis, spontan, să se căsătorească imediat.

După semnarea actelor oficiale, fotografiile de nuntă au fost realizate de un funcţionar al tribunalului.

În afară de "Numele trandafirului", unde Christian Slater a jucat rolul tânărului călugăr aflat în serviciul personajului interpretat de Sean Connery, actorul s-a remarcat cu rolurile din "True Romance" (1993), "Interviu cu un vampir" (1996), "Mesaje secrete" (2002), dar şi "Bobby" (2006).

Acesta este cel de-al doilea mariaj pentru Christian Slater.
Actorul american a fost căsătorit în perioada 2000-2007 cu Ryan Haddon, cu care are doi copii - Jaden Christopher, născut în 1999, şi Eliana Sophia, născută în 2001.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod