Cauza oficială a morţii creatoarei de modă L'Wren Scott

Partenera de viaţă a rockerului Mick Jagger, care a fost găsită decedată luni în apartamentul ei newyorkez, s-a sinucis prin spânzurare, a declarat, miercuri, medicul legist-şef al Biroului de Medicină Legală din New York, informează Reuters.

Poliţia a stabilit că designerul, care era partenera de viaţă a lui Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a decedat în urma sinuciderii, cadavrul acesteia fiind descoperit cu o eşarfă în jurul gâtului.

Biroul de Medicină Legală nu a oferit alte amănunte în legătură cu moartea lui L'Wren Scott, iar familia acesteia urmează să anunţe detaliile ceremoniei funerare.

Purtătorul de cuvânt al rockerului Mick Jagger a declarat că muzicianul britanic este "complet şocat şi devastat" de vestea morţii partenerei sale de viaţă.

"Încă nu reuşesc să înţeleg de ce iubita şi cea mai bună prietenă a mea şi-a sfârşit viaţa într-un mod atât de tragic.

Era o prezenţă extraordinară, iar talentul ei era admirat de toată lumea", a afirmat Mick Jagger, care se afla în Australia, pentru o serie de concerte din turneul mondial al trupei The Rolling Stones, când a aflat vestea morţii lui L'Wren Scott.

Trupa britanică The Rolling Stones şi-a amânat, marţi, turneul din Australia şi Noua Zeelandă. Agentul de presă australian al trupei a cerut fanilor să îşi păstreze biletele până la anunţarea unor noi informaţii. Grupul britanic urma să susţină şapte concerte în Australia şi Noua Zeelandă, în cadrul turneului său mondial, iar primul show din această serie urma să aibă loc miercuri seară, în oraşul australian Perth, informează agenția Mediafax.

L'Wren Scott, în vârstă de 49 de ani, fost model devenit stilist, a fost descoperită spânzurată cu o eşarfă, luni dimineaţă, în luxosul ei apartament din Manhattan, New York.

Creaţiile rafinate şi feminine ale designerului britanic erau extrem de apreciate în rândul vedetelor de la Hollywood, printre care actriţa Nicole Kidman, care era prietenă cu L'Wren Scott, dar şi de prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama.

Totuşi, casa de modă a acesteia, LS Fashion LTD, avea datorii de 3,5 milioane de lire sterline (5,8 milioane de dolari), iar, la rândul ei, creatoarea de modă avea datorii personale de 4,5 milioane de lire sterline (7,4 milioane de dolari), conform unor documente contabile publicate în Marea Britanie, notează Mediafax.

De asemenea, criticul de modă Cathy Horyn, care o cunoştea pe Scott de la mijlocul anilor 1990, a declarat pentru The New York Times că designerul urma să îşi închidă afacerea şi intenţiona să facă anunţul în cursul acestei săptămâni.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod