America dezgolită de la brâu în jos

Raluca Feher vă invită să explorați “America dezgolită de la brâu în jos”, un continent de 17 milioane de kilometri pătrați prins într-o carte de călătorii de 300 de pagini, plină de povești cu oameni și situații amuzante, decantate în experiențe incredibile.

“Toate hărțile sunt vii” spune Raluca Feher, om cu experiență de 20 ani în publicitate și presă, care a lăsat pentru un an job-ul de Creative Director și “a plecat din CAP să-și ia lumea în cap”, a mers cu rucsacul în spate prin America de Sud, a stat de vorbă cu oamenii, le-a ascultat cu atenție poveștile și i-a privit cu un ochi căruia nu-i scapă nici un detaliu.
“America dezgolită de la brâu în jos” e o carte de călătorie caleidoscop, unde America de Sud se recompune, ca un puzzle, din mii de detalii trecute prin filtrul amuzant, uneori cinic dar mereu empatic al Ralucăi Feher.

Radu Paraschivescu spune: ”Să știți că am început să vă citesc. Curiozitatea e cel mai dolofan rozător din lume. Îmi place. Îmi place foarte mult.”

Olivia Steer completează: “Dacă maturitatea s-ar măsura în umor, Raluca Feher ar fi babă bătrînă cu brâul de lână. E o diversiune, la mijloc! Raluca Feher îți dezvelește America de la brâu în jos, ca să nu bagi de seama cum se dezbracă ea de la epifiză în sus”.

Și Cristina Foarfă, project manager  bookaholic.ro completează: ”O invidiez pe Raluca în primul rând pentru memorie.
Înregistrează tot. Cartea asta e una atipică – e și un reportaj care nu scapă nimic,  e și un film care-ți proiectează în minte o America de Sud dinamică, cu mult umor, e și o poveste personală ce se citește printre rânduri. Cele mai faine sunt portretele oamenilor – sunt atât de vii încât ai impresia că scot o mână din carte, te invită la dans sau îți întind un pahar de vin.”

De ce călătorim? De ce lăsăm confortul căscioarelor noastre și ne luăm lumea-n cap? Cine sunt oamenii ăștia în uniformă de turist occidental, cu sandalele din cârpă si pantaloni din doc și, în afară de confirmarea independenței față de familie, ce caută ei aici?

La toate aceste întrebări și la multe altele vom încerca să răspundem miercuri, 25 iunie, de la 18:30 la Institute The Café, Strada Știrbei Vodă 104-106, împreună cu Raluca Feher, scriitorul Radu Paraschivescu, Olivia Steer și Cristina Foarfă, project manager bookaholic.ro.

“America dezgolită de la brâu în jos” este publicată de editura Tandem Media.
Volumul va fi disponibil in librarii incepand cu data de 25 iunie 2014. Volumul poate fi comandat si pe site-ul editurii Tandem Media – www.editura-tandem.ro, prin e-mail la office@editura-tandem.ro sau telefonic la numarul 0741.011.500

Raluca Feher are 20 de ani în câmpul muncii, mai întâi în presa din Brașov și apoi la ProTV, Curentul și Capital. Din 2000, lucrează în publicitate, fiind director de creație la agenția Cap. Este călătoare înrăită, toți banii fiind, cu hotărâre cheltuiți pe avioane și trenuri, asii și americi. În timpul liber este unul din fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala românească a unuia din cele mai faimoase cluburi de presă din lume.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod