Alina Sorescu, ședință foto în luna a noua de sarcină

Alina Sorescu a realizat un pictorial cu totul special, la mai puțin de o lună înainte de a aduce pe lume primul său copil. Artista s-a lăsat fotografiată de Mircea Netea în ipostaze nemaivăzute până acum de fanii ei.

Purtând ținute lejere, în nuanțe neutre, dar și ușor pastelate, Alina își dezvăluie, în premieră, pântecul în fața obiectivului aparatului de fotografiat.

Încadrată într-un decor cald, oferit de intimitatea căminului în perioada sărbătorilor de iarnă, decor ce te îndeamnă la visare și la prețuirea momentelor alături de cei dragi, artista împărtășește alături de privitori emoțiile ultimelor clipe înaintea nașterii copilului său, o fetiță care va veni pe lume la sfârștiul acestei luni.

Alina Sorescu s-a confesat în cadrul unui interviu acordat revistei Story povestind ce a reprezentat pentru ea prima experiență de femeie însărcinată. “Am avut o sarcină normală, a decurs totul bine și mă simt norocoasă că mi-am putut desfășura activitatea ca de obicei. De câteva săptămăni însă am început să fiu mai cumințică, să stau mai mult acasă și să dorm cât mi-a cerut corpul, iar copiilor de atelierul meu de muzică le-am dat vacanță din timp. Nu am mai făcut sport, nu am vrut să risc. Mi-am luat însă o minge pe care am făcut acasă diverse mișcări pentru relaxarea spatelui”, a declarat solista pentru Story.



Alina recunoaște că nu a fost superstițioasă și că a amenajat deja camera fetiței, cumpărându-i chiar și hăinuțe și jucării din timp. “Nu am avut superstiții. Mi-am dorit să fim pregătiți când va veni pe lume, nu să alergăm atunci după cele necesare. Sigur că vom lua și pe parcurs, încercând totuși să rămânem cu picioarele pe pământ și să achiziționăm lucruri cu adevărat necesare”, a mărturisit vedeta.



Sarcina nu i-a modificat prea mult silueta. “Am acumulat în jur de 11 kg, așa că probabil îmi voi reveni rapid după naștere. Nu am făcut o obsesie din asta, am mâncat ce mi-a cerut organismul și când mi-a cerut. Însă poate că nu m-am îngrășat mult datorită faptului că, neputând să mănânc mult odată, am avut mereu mese mai mici și dese. Nu am vrut să fac din sarcină un motiv pentru a mânca fără oprire, nici nu am simțit nevoia și nici nu ar fi fost bine pentru bebe. Am avut un regim alimentar aproape identic cu cel de dinainte de a rămâne însărcinată. Adică am încercat să mă hrănesc în continuare sănătos pentru a ajunge la cea mică tot ce e mai bun. Poate că în primele luni am fost mai mofturoasă, în sensul că am avut o poftă mai mare de carbohidrați decât de obicei.  Din luna a patra am reușit să îmi păstrez echilibrul din punctul de vedere al alimentației, iar mama a avut grijă de mine în acest sens”, a declarat artista.



Alina Sorescu va aduce pe lume primul său copil la sfârșitul lunii ianuarie. Alături de soțul ei, designerul de costume masculine Alexandru Ciucu, va avea o fetiță. "Traversez cea mai frumoasă perioadă din viața mea și mi-am dorit foarte mult să imortalizez aceste momente. Am avut parte de cea mai specială sedință foto de până acum, la care am colaborat cu oameni dragi. Vreau să le si multumesc fotografui Mircea Netea, art-directorui & stilistului Elena Popescu, make-up artistului Traviata Păduraru, hairstilistului Alina Cherciu. Recunosc că am avut emoții pentru că am pozat așa cum nu am mai făcut-o până acum.  Am fost extrem de degajată, pentru că mă simt foarte bine în pielea mea chiar și cu burtică și sunt convinsă că peste ani aceste fotografii vor avea o mare valoare emoțională pentru familia noastră. Îi voi arăta micuței noastre cam cum era cand se afla încă în burtică", declară solista.
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod