Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că am fost suficient de inconştientă încât să-mi fac bagajele şi să o iau de la capăt într-o altă lume, complet diferită de a noastră: Emiratele Arabe Unite. Aveam însă nevoie de o astfel de experienţă de viaţă, de o aventură, şi nu în ultimul rând de banii pe care aici i-aş fi câştigat mult mai uşor decât acasă.
“Poate te măriţi cu un şeic şi rămâi pe acolo”, îmi spunea în glumă un prieten, în timp ce un altul mă încuraja: “O să fii ca un extraterestru.
Sentimentele de dinainte de plecare erau multe şi treceam rapid de la o stare la alta: teamă, nerăbdare, entuziasm, curiozitate, nervozitate (noua mea viaţă trebuia să înceapă cu cel mult 25 de kg, adică bagajele pe care aveam voie să iau cu mine) şi chiar melancolie (mi s-a făcut dor de cei dragi chiar înainte de a mă urca în avion).
Primul contact cu lumea arabă l-am avut în aeroport la ghişeul “visa collection”, unde o filipineză a cărei engleză cu un accent ciudat mi-a spus să aştept.
Ultimul pas a fost controlul actelor, etapă care mi s-a părut intimidantă, având în vedere că la ghişeele cu pricina erau numai bărbaţi îmbrăcaţi în port tradiţional arăbesc.
Ştampila de intrare în Emirate se pune exact în mijlocul paşaportului. Multe lucruri sau obiceiuri nu le-am înţeles nici acum dar, aşa cum se spune aici, e o altă lume; iei lucrurile ca atare, şi nu mai pui întrebări.La ieşirea din aeroport, şoferul mă aştepta cu un bilet pe care scria: “Mister A.”. Am zâmbit şi am plecat spre oraşul care avea să-mi devină casă pentru o perioadă necunoscută.
Posteaza comentariu