Alex Velea şi Smiley, roluri de pepenari gay în comedia Selfie

Au colaborat de multe ori pe plan muzical și chiar în viața de zi cu zi îi leagă o frumoasă prietenie. Din 9 mai, Smiley și Alex Velea sunt extrem de convingători în pielea unor pepenari gay, în comedia #SELFIE.

În evoluția personajelor din comedia #SELFIE, Smiley și Alex Velea au o intervenție importantă, devenind salvatorii tinerilor, într-un moment în care norocul părea să-i fi părăsit definitiv.
 
„Îmi plac mult personajele astea tâmpite, de coloratură. Mai ales când am aflat că trebuie să fac un cuplu cu Alex. Noi ne distrăm şi ne place să facem personaje, să nu ne luăm în serios, să facem mişto unii de alţii. Îmi place să joc personaje mici în filme mari. Am avut o singură zi de filmare şi ne-am distrat foarte tare.

Am mâncat şi pepeni, am exagerat un pic pe alocuri. Am râs cu restul echipei, noi fiind un 'cuplu de lesbiene'. Foarte talentaţi actorii, mă bucur că este un film cu oameni tineri, despre oameni tineri“, a spus Smiley despre experiența filmărilor pentru comedia #SELFIE.
 
Alex Velea s-a simțit și el cel puțin la fel de bine pe set, unde s-a ținut numai de glume în timpul pauzelor: „Noi ne-am distrat foarte tare la filmări. Era foarte cald. La un moment dat mi-am luat o vestă de poliţist şi încercam să dirijez circulaţia.
Unii chiar m-au crezut“
.


 
Alături de Smiley și Alex Velea vor fi prezenți pe marile ecrane, în interpretarea rolurilor principale din #SELFIE: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin. Lor le vor da replica actori consacrați precum: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu, care vor da naștere unor personaje pe cât de complexe, pe atât de savuroase.

O comedie cu și despre tineri, #SELFIE va avea premiera pe 9 mai în cinematografele din toată țara.

Filmul este o producție MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România și ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.

15 Aprilie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod