Sun Challenge Văcărești – se prelungesc înscrierile


Sun Plaza prelungeste înscrierile până pe 21 septembrie la prima ediție a Sun Challenge Văcărești, primul cros organizat pentru conservarea țestoasei de apă din Parcul Natural Văcărești, pentru a oferi posibilitatea de înscriere tuturor pasionaților de alergare. Competiția de alergare se desfășoară pe 29 septembrie iar înscrierile sunt deschise oficial pe www.sun-plaza.ro/sunchallenge.
Competiția de alergare se desfășoară pe 29 septembrie iar înscrierile sunt deschise oficial pe www.sun-plaza.ro/sunchallenge.

Premii consistente


Principalul obiectiv al evenimentului este acela de a strânge fonduri pentru conservarea țestoasei de apă (Emys orbicularis), specie periclitată. Sunt deschise pentru înscrieri ambele distanțe de concurs, 10,4 km și 15,6 km; participanții vor alerga pe dig, înconjurând parcul de două, respectiv de trei ori.

Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare cursă și categorie de vârstă, precum și locurile 1, 2, 3, general open, masculin și feminin, atât de la proba de 10,4 km, cât si la cea de 15,6 km. Câștigătorii vor avea parte de premii în valoare de 500 lei până la 1900 lei, în produse și vouchere.

Inițiativa Sun Plaza este gândită pentru a susține programele de protecție și de conservare derulate de către Administrația Parcului Natural Văcărești și nu este prima acțiune de colectare de fonduri a centrului comercial menită să contribuie la activitatea singurului parc natural situat într-un spațiu urban din România.

Sprijin pentru Parcul Natural Văcărești


Sun Plaza, inițiatorul proiectului, va susține costurile de organizare a evenimentului și suma strânsă din taxele de înscriere ale participanților va fi direcționată integral către Administrația Parcului Natural Văcărești.


Informații utile pentru participare:
-    Data: 29 septembrie, ora 8.00
-    Start: Esplanada Nord, Sun Plaza.
-    Nu se fac înscrieri, plăți sau ridicarea kiturilor de participare în ziua evenimentului
-    Taxa de înscriere este de 100 lei iar plata se face prin transfer bancar, în contul Asociației Club Sportiv Adrenallina Media, deschis la UniCredit Bank, RO80BACX0000001448179001, cu mențiunea "TAXA CONCURS".

Partenerul de organizare a competiției este Asociația Club Sportiv Adrenallina Media.

Sponsorii evenimentului sunt: Andu, Acer, Bebe Tei, Cora, Decimas, Douglas, Epson, Gloria Jean’s Coffees, Hervis, Isostar, Librarium, Marty Restaurants, Men’s Cave, Nomasvello, Serioux, Yves Rocher.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod