Lecție demonstrativă de tango

Dacă vă lipsește ceva din viață și nu știți ce, poate n-ar strica un pas brusc spre o zonă la care nu v-ați fi gândit până acum. De exemplu să învățați să dansați tango. Sau salsa.

Dacă vă lipsește ceva din viață și nu știți ce, poate n-ar strica un pas brusc spre o zonă la care nu v-ați fi gândit până acum. De exemplu să învățați să dansați tango. Sau salsa. Sau orice alt dans care nu v-a trecut până acum prin cap. Cum zic specialiștii în dezvoltare personală, să „ieșiți din zona voastră de confort” și să vedeți ce e afară. Eu una am făcut asta în urmă cu aproape un an și am fost surprinsă să constat nu numai că-mi place să dansez, dar că însăși procesul ăsta de învățare îmi oferă tot felul de trăiri și descoperiri de sine la care nu m-aș fi gândit.

Dacă vreți să vă apucați de un fel de dans e suficient să dați o căutare pe Internet și vezi găsi câteva școli  de profil în București, și cel puțin câte una în marile orașe.

De regulă toate funcționează pe principiul: mergi o dată, vezi cum e, dacă-ți place plătești abonamentul și te mai duci. Lecții se țin cam în fiecare seară undeva în oraș, iar odată ce ați parcurs câteva luni de cursuri deja puteți încerca să mergeți la practică sau, dacă sunteți mai îndrăznețe,  chiar la milonga. Acolo trebuie să aplicați ceea ce ați învățat la cursuri.

Întâmplarea face că una dintre școlile destul de cunoscute din București - TangoPasion - face zilele astea o lecție deschisă, special pentru a le oferi neinițiaților un motiv să iasă din cochilie.

Pentru asta e necesar să ieșiți din casă pe 10 septembrie, să veniți la cafe Deko în Centrul istoric, și să asistați la lecția demonstrativă. E gratuit, iar dacă veți constata că nu e pentru voi măcar veți fi petrecut o seară agreabilă cu muzică veche de tango argentinian, poate chiar cântată live. N-o să vă pară rău.

Cum zice Dragoș Samoil, instructorul casei de tango amintite, „Tangoul este o muzică specială, este un dans, este atât un mijloc autentic și rafinat de socializare și interacțiune între oameni, dar și un spațiu de dezvoltare personală. Tangoul este un dans social, conversațional, bazat pe improvizație.

Este o scurtătură către fericire.
Prin tango ne povestim pe noi înșine și ascultăm poveștile celorlalți folosind un limbaj arhaic, misterios, magic, alchimic și sincer: îmbrățișarea. La milonga (petrecerea cu muzică de tango) venim să vorbim, să privim, să ascultăm și să deslușim cu sufletul și cu corpul un sens, un gând, o amintire sau o bucurie. Prin tango exprimăm printr-o îmbrățișare sau câțiva pași mai mult decât în 1000 (sau un milion) de cuvinte.”

Dacă vă tentează să încercați ceva nou, așadar, haideți pe 10 septembrie, de la 20.00, la o lecție de tango la cafe Deko, pe strada Covaci nr.1.

Detalii despre eveniment și fotografii de la celelalte lecții similare, aici.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod