Am mai marcat o misiune. La Lancel. Pe Champs Élysée. Drept urmare, am sărbătorit-o pe Doamna Liberté, Fraternité, Égalité aka Franţa, la locul de muncă. Ohhh, la vie en rose :).
Deloc neplăcut, pentru că am întâlnit, ca în mai toate misiunile în locurile cu un puternic flux de turişti, melanjul cultural de care am nevoie – atât în ceea ce îi priveşte pe clienţi, cât şi pe cei alături de lucrez. Persoane de la care am de învăţat şi cu care fac “trocul cultural”.
Deşi în prima fază am fost intimidată de imensitatea buticului şi poziţionarea lui, mi-am revenit destul de rapid (o lecţie bună în acest sens a fost aventura Lancel de la Carrousel de Louvre acum ceva timp).
În cele 5 zile pe Champs, am învăţat de la fiecare câte ceva: de la managerul buticului (o doamna perfecţionistă spre maniacă, cu vreo 25 de ani de Lancel) am învăţat printre multe altele, CUM expunerea unui bun discurs despre istoria unei mărci poate crea noi adepţi; de la echipa chineză am “furat” alte câteva tehnici de abordare şi am realizat că, de fapt, chinezoiacele sunt cele mai muncitoare şi mai ascultătoare angajate ever; din partea echipei de rusoaice am (re)simţit răceala specifica şi am observat că urainiencele, fie ele slave, sunt mai “pline de viaţă” şi mai dornice de vorbă; de la echipa africană am (re)învăţat cum să stau cu spatele drept la înălţimea celor 7 cm de tocuri, să scot pieptul înainte şi posterioarul în evidenţă (au aceste femei o uşurinţă de a se face remarcate şi plăcute, sunt atât de calde, încât îţi vine să le iei în braţe); în ceea ce priveşte echipa de stagiari francezi… m-am ferit de frustarea şi de lipsa lor de motivaţie, dar am învăţat şi destule lucruri bune în perioada mea de “observaţie”. (...)De 14 iulie, Ziua Franţei, ceva m-a uimit, pentru că am văzut altă faţă a Champs Élysée-ului. A fost obişnuitul defileu. Erau mulţi francezi, mai mulţi decât turişti. Toată lumea liniştită, nicio urmă de îmbulzeală, aştepta defileul cu avioane, elicoptere, pompieri & co. Aplauze la fiecare demonstraţie.
Citeşte mai mult pe blogul meu Nicol Buburuza, între Franţa şi România, niciodată rătăcită sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Foto: Nicol
Posteaza comentariu