

Dupa ce treci de diferitele galerii de vedete de cinema, oameni politici sau figuri mitice, precum Vlad the Impaler (Vlad Tepes), ajungi intr-o zona interzisa copiilor sub 12 ani. Credeam ca cenzura este impusa din cauza vreunei scene cu monstri, dar monstrii erau, de fapt, cativa tipi machiati cam ciudat, care stateau in colturile intunecate si faceau "Bau". In engleza, desigur. Cand ma bucuram ca am scapat de emotii, culoarul s-a intunecat de nu mai vedeai pe unde mergi si au tasnit aburi din podea. Daca mai stateam mult acolo, faceam si un tratament facial. Cel mai interesant moment a fost plimbarea cu trenuletul prin sectorul istoric. Cand am vazut alt culoar ingust cu trenulet, mi-am zis ca mi-au ajuns sperieturile londoneze si ma gandeam cum sa ma eschivez fara sa-mi fie jena de copiii sub 12 ani.
Dar trenuletul te duce printre scene cu personaje animate care iti prezinta istoria Londrei, cam aceleasi momente ca la London Dungeon, dar cu mai multa atmosfera istorica. De la Londra Evului Mediu, cu ciuma si Inchizitia, regii si reginele, incendiul si Jack Spintecatorul, pana la momentele muzicale si era Beatles.
La sfarsit, te anunta sa zambesti pentru poza. Trebuie sa stii ca la fiecare atractie te pozeaza de cate ori au ocazia, ai de retinut un numar care corespunde fotografiei tale (cea mai solicitanta parte a oricarei excursii), ca apoi sa mai platesti diverse sume pentru a o avea pe un lant pentru chei ori magnet de frigider.
In Londra exista atractii pentru toata lumea. Daca esti genul mai linistit sau vegetarian, poti merge la Aquarium. Aceeasi coada ca la London Eye daca ai depasit ora pranzului, Aquarium-ul fiind amplasat intr-o cladire la cativa pasi de celebra roata.

Un colt intersant este cel cu obiecte gasite in Tamisa: telefoane mobile - unele destul de noi, Tamagoci, pipe, un os de cal, o sticla cu sampanie de la un Revelion si un pahar - nu stiu daca din acelasi set.
La iesirea din Aquarium, in aceeasi cladire, poti vedea o expozitie culturala. Nu am inteles inca dupa ce criterii le-au alaturat, dar am avut noroc sa vad sculpturile lui Dali si ceramica lui Picasso. Am descoperit o alta opera de arta la Cafe Manga, a doua usa dupa Dali: cea mai buna lasagna vegetariana care mi-a ridicat papilele gustative si colesterolul la cer. Foto: Florin Vasilache
Comentarii (1)
e tare muzeul de ceara si acvariul merita vizitate si mai sunt si altele
Posteaza comentariu