Trenul şi metroul sunt mijloace de transport pe care le utilizez aproape zilnic. Asta pentru că reţeaua de transport în comun la Paris este foarte bine pusă la punct atunci când nu există greve, care sunt destul de frecvente.
Sau atunci când frunzele nu cad pe şine, ninsoarea nu este mai mare de 2,5 centimetri (da, francezii chiar se panichează la 3 centimetri de zăpadă), plouă mai mult de 2 ore (şi apa multă este un motiv de abramburit orarele trenurilor) sau nu există sinucideri(acestea sunt mai dese atunci când nu plouă, nu ninge, nu sunt greve… ca să existe o diversitate, desigur).
Dacă locuieşti pe lângă Paris şi vrei să te duci cu maşina proprie şi personală la jobul din Capitală, înseamnă că eşti foarte răbdător, adori să stai în aglomeraţie, să petreci ore în şir în căutarea unui loc de parcare, ai nervii tari sau/şi eşti nebun de legat, pur şi simplu.
Eu ador să călătoresc de la castelul meu de la Versailles până la Paris cu trenul.
Fac în jur de 12 minute. Sau 24 de minute, dacă e să se oprească în toate staţiile. În timpul masterului, pe care îl făceam la o universitate care era în nordul Parisului, am citit vreo două rafturi de cărţi. Pentru că după tren luam metroul vreo 40 de minute. Eiii, în perioada aia am realizat că îmi place “să mă dau cu metroul”.Metroul parizian are o viaţă foarte activă. Nu este doar un mijloc de transport. El are flora şi fauna proprie. Dar şi cultură. Muzicală, îndeosebi.
Ce-mi mai place mie dimineaţa, când adormită şi cătrănită, îmi bucur urechea cu acorduri de saxofon.
Citeşte mai mult pe blogul meu Nicol Buburuza, între Franţa şi România, niciodată rătăcită sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Foto: Nicol
Posteaza comentariu