5 surse de energie fără cofeină. Încearcă-le pe cele mai eficiente!

Există băuturi fără cofeină care pot să te energizeze. În plus, multe dintre aceste alternative asigură şi un aport însemnat de vitamine şi minerale. Descoperă ce alte surse de energie ai în afară de băuturile cu cofeină!

Există băuturi fără cofeină care pot să te energizeze. În plus, multe dintre aceste alternative asigură şi un aport însemnat de vitamine şi minerale. Descoperă ce alte surse de energie ai în afară de băuturile cu cofeină!

 

În cantităţi moderate, cofeina nu face rău organismului, după cum aflăm din numeroasele studii care s-au realizat. Însă, atunci când se consumă frecvent şi în doze ridicate, ea intoxică organismul.

Ce efete are asupra organismului excesul de cofeină?

  • afectează sistemul nervos central
  • afectează creierul
  • afectează măduva spinării
  • acţionează negativ asupra inimii, muşchilor şi sucurilor digestive
  • intoxică ficatul şi îl suprasolicită
  • provoacă insomnie, agitaţie şi palpitaţii
  • are un puternic efect de îmbătrânire asupra pielii
  • reduce absorbţia fierului şi a zincului cu până la 50%
  • are ca rezultat final oboseala şi acest lucru este foarte frumos explicat de celebrul nutriţionist britanic Gillian McKeith în cărţile sale: “Glandele suprarenale produc mai mulţi hormoni ai stresului atunci când consumi cofeină.
    Apoi aceste glande obosesc şi devin leneşe prin supraprocesarea cofeinei. Acest lucru poate duce la creşterea în greutate, încetinirea proceselor mentale, pierderi de memorie şi deteriorarea generală a celulelor şi organelor”.



5 băuturi energizante care nu conţin cofeină

1. Milshake cu seminţe de floarea soarelui şi banană
Seminţele de floarea soarelui crude sunt recunoscute pentru proprietăţile lor energizante. Conţin grăsimi sănătoase, vitamina E, A, D, complexul vitaminic B, zinc, fier, calciu, mangan, potasiu, fosfor, fibre şi proteine.

Pune 3 linguri de seminţe de floarea-soarelui crude în blender şi pune apă plată cât e necesar pentru a favoriza mixarea lor.

După ce obţii o pastă cremoasă adaugă o banană, apă în funcţie de consistenţa dorită, miere de albine naturală şi scorţişoară.


2. Suc de cătină

Cătina este o sursă excelentă de vitamina C, dar şi o multitudine de nutrienţi care hrănesc organismul şi curăţă sângele. Amestecă în blender un pumn de cătină crudă sau congelată cu apă plată (sau lapte de soia), miere de albine naturală şi puţin piper Cayenne.


3. Smoothie verde
Organismul nostru are nevoie de enzimele din hrana crudă, deoarece ele reglează toate funcţiile organismului. Amestecă frunze de spanac cu 1 măr sau 1 mango, 1 banană, 1/2 lămâie, 1 castravete mic, 2 beţe de ţelină şi apă (în funcţie de consistenţa dorită).


4.
Shake cu migdale şi unt de arahide

Amestecă lapte de migdale cu 1 banană (vara poţi să pui banana decojită  în congelator cu o seară înainte), 1 linguriţă cu unt de arahide, 1 linguriţă cu pudră de roşcove, 1/2 linguriţă de scorţişoară, 1 linguriţă de miere de albine (sau 2-3 curmale).


5. Smoothie cu spirulină
Spirulina conţine foarte mult calciu, fier, zinc, magneziu, crom, cupru, mangan, seleniu, sodiu, potasiu. De asemenea, conţine proteine, multe vitamine şi acizi graşi esenţiali. Amestecă în blender 1 linguriţă pudră de spirulină organică (poţi să iei 1-2 linguriţe/zi) cu 1 banană, 1 felie mare de ananas proaspăt, zeama unei lămâi, 1 măr acrişor şi o mână de frunze proaspete de mentă.

 

 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • restartdrink pe 23 Oct 2012, 11:26
    restart drink - fara cofeina

    Exista si Restartdrink, o bautura impotriva mahmurelii, fara cofeina si si fara taurina, dar contine o multime de vitamine si alte elemente minerale benefice. Te scapa de mahmureala :)

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod