Tocmai am scapat de un week-end plin de evenimente.
Sambata am primit primul semn ca nu imi mai incap in piele. Am descoperit cateva vergeturi proaspete pe burtica, desi folosesc in fiecare zi crema. Nu m-am speriat prea tare ca nu e nici o crima sa am cateva vergeturi. Sunt sigura ca, mai tarziu, mi le voi etala cu mandrie. Ceea ce ma ingrozeste de-a dreptul este faptul ca e foarte posibil ca acesta sa fie numai inceputul. Mi-e frica de urmatoarele doua luni, mi-e frica sa nu cumva sa crap pe toate partile ca un pepene copt. Dar... sa nu ma sperii de drobul de sare, poate n-o sa cada tocmai pe mine.
Duminica am decis cu intelepciune ca trebuie sa ma cantaresc. Si asa am si facut. 68! Hm... cam multicel, dar dupa ce mi-am probat blugii din facultate m-am linistit... inca mai intra pe mine. Deci ce am pus acum, am pus numai pe burta. De obicei, am cam 65 de kilograme. In primele luni am slabit pana la 62 (am avut greturi si am vomat in fiecare zi). La un calcul rapid: am pus 6 kilograme pana acum... stau bine. Doamne ajuta!!
Am inceput sa imi fac o lista pentru bagajul de spital. La stadiul in care sunt acum, cand am contractii si cand imi fac dus, ma obsedeaza gandul ca s-ar putea intampla ceva iar eu sa fiu nepregatita. Saptamana aceasta intentionez sa fac un efort si sa merg la cumparaturi (camasi de noapte pentru mine, hainute pentru Matei, scutece, antibiotic pentru buric, o intreaga lista - am s-o insir in detaliu la momentul respectiv). In plus, mi-as mai reveni psihic, as scapa de un stres. Trebuie sa elimin toate partile negative care pot fi inlaturate. La respiratia greoaie nu am cum, la senzatia de foame si stomac permanent plic nu am cum, la forma sferica de care nu sunt departe iar nu am cum... si toate astea, una peste alta in fiecare zi, ma fac sa simt o depresie finuta.
Am noroc cu Matei care face tumbe zi si noapte. Acum s-a intors cu capul in jos, in stanga. Si unde loveste cu picioarele? In partea dreapta-sus, sub coaste. Deja s-a sensibilizat zona. Mare strengar! Am observat ca se potoleste cu „O portocala” de la Anda Calugareanu, decat ca nu pot sa dorm in galagie. In rest, vorba celor de la Voltaj „pun piesa noastra pe repeat/ Si o ascult la nesfarsit”.
Nu am spus cel mai important lucru care s-a petrecut in acest week-end: am dormit. Am dormit mult. Am invatat sa dorm si cand Matei loveste. Sau poate e de la ceaiul de tei. Oricum ar fi, nu mai e Revelion in fiecare seara!
Comentarii (1)
Inca de cand eram cazata in camin, in timpul facultatii, toti colegii stiau ca nimic nu m,a irita ca atunci cand cineva imi strica somnul. De cand am ramas insarcinata nu dorm bine, ma trezest des noaptea si adorm la loc foarte greu. Ma uit la sotul meu care doarme ca o valiza in gara fara probleme. Eu fac ture la baie, la bucatarie, pe hol si ma gandesc cum o sa stau treaza la servici. Dupa ce deschid si inchid usile de cateva ori se trezeste si sotul meu si imi spune: "Hai la somn ca am vorbit eu cu copilul si o sa fie cuminte!". Dar nu e atat de simplu. Mai am noroc cu serviciul ca pot lucra acasa si doar trimit prin e-mail, dar conduita mea nu la lasa sa fac acest lucru in fiecare zi!
Posteaza comentariu