Ţi-am spus că o să te pierd. Era o dimineaţă de vară, trăsesem scaunele de pe terasă cu faţa la stradă. Ai întins mâna şi am prins-o.
Simţeam energia ta ca un ser care-mi cotropeşte venele, se amesteca prin sângele meu şi-mi dădea viaţă. Aceea era fericirea.
Ţi-am spus că o să-mi amintesc clipa de linişte şi peste douăzeci de ani şi peste treizeci. Ai zâmbit. Nu m-ai crezut. Percepeai altfel timpul.
Te iubeam, deşi nu te înţelegeam. Rămâneai un mister zi după zi. Erau perioade în care te pierdeam, apoi mă sunai şi veneai în fugă să te ascunzi în braţele mele. Te odihneai puţin, iar apoi, fugeai din nou.
Posteaza comentariu