Adulterul, o poveste veche dar mereu nouă

Încă din cele mai vechi timpuri, majoritatea cuplurilor au trecut prin proba de foc şi anume temutul adulter. Pedepsit, infierat, hulit, adulterul a fost "partener" de nădejde de la începuturile lumii. În mitologia greacă sărmana Hera a obosit să îl tot pedepsească pe Zeus, mulţimea de nimfe sau pământene care au căzut în mrejele atotputernicului nepământean. Bibila la rândul ei consideră adulterul ca fiind ceva nepermis, însăşi gândul de a pofti la soţia altuia, cât despre fapta în sine nu mai amintesc, este de considerat ca fiind păcat capital. Coranul este mult mai drastic şi în afara pedepsei morale, întroduce termenul de lapidare, ceea ce înseamnă ca adulterinul putea să primească de la 100 de bice, închisoare la domiciliu până chiar la moartea prin uciderea cu pietre. Budismul spune despre adulter că este o forţă puternică în spatele ruinei şi a dezonoarei unei persoane. Lista poate continua datorită faptului că nu vom găsi vreo religie permisivă cu acest subiect.

Pentru că istoria ne-a dat atâtea motive de reflecţie, tindem să credem că adulterul vine tocmai din trecut atunci când poligamia, atât poliginia (mai multe femei) cât şi poliandria (mai mulţi bărbaţi) era cumva perfect justificată datorită numeroaselor războie şi firească nevoie de supravieţuire a umanităţii. Chiar şi în zilele noastre există o mulţime de state care recunosc statutul legal al poligamiei ceea ce indică că problemele omenirii se află încă departe de a fi luat şfârşit.

Dar să revenim pe meleagurile noastre unde datorită numeroaselor transformări economico-sociale, asezonate cu lipsa unei educaţii în ceea ce priveşte valoarea unui lucru asumat, adulterul pare a deveni de acum sport naţional. Cum toată presa abundă de scandaluri în care lait motivul este o a treia persoană implicată, noi, muritorii de rând, ignoraţii tabloidelor începem să credem că acest fenomen este de acum ceva atât de normal ca schimbarea anotimpurilor.

Pentru că este mult mai uşor să acuzi decât să justifici, eu nu am să cad în capcana acuzatorului şi am să privesc echidistant fenomenul încercând să găsesc şi o explicaţie ştiinţifică care să vină cumva să şteargă ruşinea de pe obrazul omenirii.

Potrivit oamenilor de ştiintă, bărbaţii manifestă un spectru larg de comporamente, de la poligamie totală, în traducere liberă este al tău şi al tuturor sau monogamie absolută...mai rar, dar nu imposibil. Se consideră că genele şi hormonii sunt reponsabili pentru acestă diversitate de manifestări. Aşa că doamnelor, când vă pregătiţi să o păruiţi pe domnişoara blondă, cu sâni obraznici şi picioare lungi, opriţi-vă, s-ar putea să nu fie vina ei. Vina o poartă o genă care codifică un anumit tip de receptor de vasopresină de la nivelul creierului. În funcţie de lungimea vasopresinei, putem fi singure că avem sau nu partenerul fidel pe care ni l-am dorit. Bine ar fi dacă în afara apariţiei testului de sarcină şi a pastilei contraceptive, şi-ar face apariţia şi testul de vasopresină, cel puţin la fel de necesar în "kitul cuplului fericit”. Din nefericire, deocamdată cercetările au fost efectuate pe şoareci de câmp şi primate, neexistând decât supoziţia că fidelitatea partenerului s-ar putea să fie trăsături înăscute, nu căpătate sau modelate sub  influenţa exemplului patern.

Cum lucrurile se arată uşor complicate, ştiinţa fiind încă la începuturi referitor la acest subiect, nu îmi rămâne decât să îmi afirm propria părere despre subiect. Cred că trebuie să fii tare puternic, indiferent că eşti bărbat sau femeie să rămâi fidel într-un cuplu. O relaţie de cuplu este ca un tango, uneori conduce femeia, alte ori bărbatul. Vremurile tulburi şi lipsa de certitudine fac din femeie o fiinţă temătoare. Puţine dintre noi ştiu să îşi înfrângă teama şi să nu o transforme într-un lung şir de reproşuri. Pe de altă parte, bărbaţii şi-au pierdut şi ei din rol, foarte mulţi dintre ei gestionează o relaţie ca pe o afacere: eu am bani tu trebuie să ai recunoştinţă. Valorile cuplului tind să se estompeze în vremurile grele.Lipsurile, greutăţile fac ca neînţelegerile şi reproşurile să fie multe şi din ambele părţi. Este dificil să rupi o relaţie de partea ei economică, dar după părerea mea, doar întoarcerea la valorile esenţiale pot garanta stabilitatea unui cuplu. Atâta timp cât nu există încredere, o femeie se va simţi mereu în pericol, afecţiunea ei va fi diminuată de teama de a nu suferi, starea ei va fi automat transmisă partenerului care la rândul său se va manifesta. Când visăm la fructul oprit, de fapt visăm la o stare, o stare pe care o putem avea în condiţii perfecte şi în cadrul cuplului dacă nu aducem suficient noroi în el ca să îl murdărim iremediabil. Este suficient să ne întrebăm de ce suntem infinit mai atenţi în prima parte a relaţiei şi de ce aceiaşi atenţie se mută la un moment dat în afara ei. O relaţie de cuplu este ca o grădină cu flori: trebuie să o uzi, să-i dai atenţie, să o fereşti de paraziţi, într-un cuvânt să îţi pese de ea. Adulterul indică de cele mai multe ori o neputinţă personală. O slăbiciune. Este infinit mai uşor să ai toate femeile decât să ai FEMEIA. Dar şi reciproca este perfect valabilă. Nici noi femeile, nu ne respectăm de multe ori suficient să merităm un bărbat. Intrăm mult prea repede în jocul compromisului şi suntem infinit de permisive cu suferinţa inimii noastre.

Îmi place să cred că omenirea a evoluat. Poate a fost perfect justificat adulterul până acum. Poate că a salvat civilizaţii. Dar cred că acum suntem în momentul în care omenirea a ajuns la maturitate alegerii bine făcute. Prea multe divorţuri, prea mulţi copii care cresc fără părinţi, prea multe inimi nefericite, poate că este momentul în care ar trebui să învăţăm să ne cunoaştem atât de bine încât alegerile făcute să fie definitive şi fără compromis.

"Nimic nu este mai nobil, nimic nu este mai venerabil decât fidelitatea. Fidelitatea şi adevărul sunt cele mai sacre performante dotări ale minţii umane". Cicero.