Cum să-ți hrănești copilul mai sănătos: 4 reguli

Nu este ușor să-ți convingi copilul să aleagă alimente cu fibre și puțin zahăr sau sare. Iată cum poți proceda ca să-ți hrănești copilul mai sănătos.
Chiar dacă este mai bine pentru copil să consume alimente cu mulți nutrienți nu este simplu să-l convingi să uite de dulciuri sau gustări sărate. Nu te stresa dacă nu reușești tot timpul să-l determini să aibă un meniu sănătos. Este nevoie de răbdare și timp, dar dacă ești perseverentă cu siguranță va înțelege și va reuși să facă alegeri mai bune pe viitor. Dacă ai un job solicitant poate fi o adevărată provocare să găsești timpul necesar ca să-ți hrănești copilul mai sănătos, însă există trucuri eficiente care-l pot convinge pe cel mic să se orienteze spre alt tip de alimente. Nu este nevoie să petreci ore în șir în bucătărie pentru a face legumele să pară mai atractive, ci doar să adopți strategia potrivită.

 
Iată cum poți proceda dacă vrei să-ți hrănești copilul mai sănătos:

 
1. Pregătește mese pentru toată lumea

Evident că nu vei putea să-i transmiți principiile alimentației sănătoase dacă îi spui că nu poate mânca chips-uri, iar după câteva ore te surprinde consumându-le. De asemenea, nu încerca să prepari feluri de mâncare diferite la masă.
Dacă observă că restul persoanelor mănâncă altceva copilul nu va fi deloc atras de ce i-ai pregătit, chiar dacă este o masă sănătoasă. Cel mai bine este să pregătești aceleași feluri de mâncare pentru toată lumea. În acest fel îi dai un exemplu bun și dacă vede că și părinților sau fraților lui le place mâncarea pregătită va fi mult mai receptiv la variantele sănătoase. Folosind această metodă vei petrece mai puțin timp în bucătărie, iar alimentația copilului se va îmbunătăți rapid.

 
2. Lasă-l să aleagă

Potrivit specialiștilor, copiii care pot decide ce mănâncă vor face alegeri sănătoase și pe măsură ce se apropie de vârsta adultă. Astfel, chiar dacă te concentrezi exclusiv pe ingrediente sănătoase, este indicat să ai 2-3 tipuri de legume din care poate alege copilul, în cazul în care nu-i plac unele dintre ele.
Dacă percepe mâncarea ca pe o obligație, covrigeii sărați sau chips-urile vor fi și mai tentante. Pentru a preveni această situație este bine să-l lași să alegă mereu ce vrea să mănânce. Poți face același lucru și în cazul legumelor crude. Pregătește felii de roșie, rondele de ardei gras, ceapă verde și felii de castravete, dar nu le amesteca până nu întrebi copilul pe care ar vrea să le mănânce. Îl vei învăța să experimenteze gusturile subtile ale ingredientelor proaspete și va ocoli mai ușor alimentele care îi pot periclita sănătatea.

 
3. Selectează proteinele atractive pentru copii

Unii copii resping sursele principale de proteine cum sunt carnea de pui, curcan sau peștele și preferă alimentele cu un conținut ridicat de carbohidrați rafinați sau fructele. Proteinele au un rol important în dezvoltarea copiilor, dar nu încerca să-i forțezi să consume sursele clasice de proteine.
Inventivitatea te poate ajuta să rezolvi problema fără să stresezi copilul. De obicei copiilor le plac chiftelele și boabele de fasole albă, așa că poți înlocui friptura cu aceste variante. De asemenea, laptele are 8g de proteine la o cană, fiind o opțiune ideală pentru micul dejun sau înainte de culcare. 

 
4. Evită regulile stricte

Poate crezi că dacă formulezi reguli clare copilul le va respecta și va mânca doar alimente benefice, dar realitatea este foarte diferită. În urma studiilor realizate s-a constatat că regulile foarte stricte pentru alimentația copiilor nu au drept rezultat decât faptul că vor mânca alimentele interzise la școală sau atunci când ies cu prietenii. Obiectivul tău este să-l determini să facă alegeri potrivite și atunci când nu ia masa cu tine, așa că evită interdicțiile categorice.
Lasă-l să mănânce din când în când clătite sau cartofi prăjiți. Dacă le poate savura uneori nu va avea o reacție de respingere față de alimentele sănătoase pe care i le oferi zilnic.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod