Cum să economisești bani la cumpărături


De multe ori cheltuiești mult mai mult decât ți-ai propus? Află cum poți să economisești bani la cumpărături, evitând cheltuielile inutile.
De fiecare dată când mergi la supermarket te miri cât ajungi să cheltuiești deși îți închipuiai că va fi o sumă redusă? Rețetele sănătoase pot fi preparate și dacă te încadrezi în buget. Important este să știi care sunt ingredientele esențiale și cum să le alegi. Suma totală depinde și de lista pe care ți-o faci. În același timp nu trebuie să fii tentată de absolut toate ofertele speciale. Cu siguranță nu ai nevoie de toate produsele care sunt la reducere.

 
Iată ce strategii poți folosi ca să economisești bani la cumpărături:

 
1. Pornește cu o listă clară

Înainte să pleci de acasă rezervă-ți 20 de minute pentru a face o listă cu tot ceea ce vrei să cumperi. Dacă partenerul tău sau copiii sunt prin preajmă întreabă-i și pe ei ce vor să adauge pentru a te asigura că nu pierzi nimic din vedere. Dacă observi că lista obținută este mult prea lungă și ai avea nevoie de 2 drumuri până la supermarket, revizuiește-o și elimină lucrurile inutile sau pe cele care ți-ar fi foarte ușor să le iei seara, la sfârșitul zilei de lucru. De exemplu,legumele se pot ofili, iar salatele nu vor fi la fel de gustoase dacă nu sunt păstrate la frigider.

 
2. Confruntă lista cu spațiul de depozitare disponibil

Unele alimente trebuie neapărat să stea la rece, în vreme ce altele pot fi păstrate la temperatura camerei, în recipiente etanșe. Fie că este vorba despre fulgi de cereale, linte, paste sau năut, asigură-te mai întâi că ai unde să le depozitezi după ce vii de la supermarket. Aceeași verificare trebuie să o faci și în cazul frigiderului. Vezi câte rafturi sau sertare ai disponibile și modifică lista de cumpărături dacă este nevoie. În acest fel vei evita irosirea alimentelor și sumele cheltuite inutil.

 
3. Nu alege marca drept criteriu definitoriu

Atunci când vrei să cumperi un anumit produs nu te ghida numai după marcă. Mai importantă este lista de ingrediente. Verifică să nu aibă conservanți, coloranți artificiali, zahăr sau sare în exces.
Cu siguranță că produsele de marcă sunt ambalate mai atractiv, dar cel mai mult contează ca tu și familia ta să aveți un meniu sănătos. Astfel, înainte să plătești mai mult pentru produsele frumos ambalate ale unei mărci, citește etichetele. De multe ori vei descoperi produse cu un conținut echivalent sau chiar mai sănătoase la prețuri mai mici. În acest mod vei reuși să economisești bani la cumpărături fără să faci compromisuri la capitolul sănătate.

 
4. Nu te teme să faci schimbări în meniu

Este vorba despre mici modificări, desigur, nu despre adăugarea unor feluri de mâncare la care nici nu te gândeai înainte. De exemplu, poți constata că broccoli sau varza de Bruxelles nu arată așa cum ți-ai dori, dar, pentru că oricum aveai de gând să pregătești o garnitură de legume poți alege țelină, dovlecei și ardei gras. Atfel de schimbări nu afectează costurile, dar dacă vrei să înlocuiești fibrele și vitaminele cu prăjituri sau chips-uri nu doar silueta va avea de suferit, ci și bugetul pe care ți l-ai alocat.

 
5.
Fii atentă la cereale

Cerealele sunt o sursă de cheltuieli semnificative și, din păcate, cele care au un ambalaj colorat și apar mereu la reclame, nu sunt neapărat cele indicate pentru sănătate. Cel mai bine este să te uiți dacă au zahăr adăugat sau sare. De cele mai multe ori, fulgii simpli de ovăz sau secară sunt mult mai ieftini decât cerealele cu forme speciale, glazurate cu sirop de caramel sau ciocolată. Pentru a preveni obezitatea și diabetul de tip 2 este esențial să consumi cereale fără zahăr adăugat, cu iaurt simplu și fructe proaspete. Nu ceda tentației atunci când ești în fata unui pachet de cereale convenționale și învață să cercetezi tot raionul. Vei vedea că multe variante sănătoase sunt în pungi transparente, de plastic, dar acest lucru nu înseamnă că au mai puține beneficii.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod