De ce ar trebui să-i zâmbești mai des câinelui tău

Lucrurile nu pot fi prea plictisitoare dacă ai alături cel mai bun prieten, dar un zâmbet poate aduce efecte pozitive suplimentare. Află de ce este indicat să-i zâmbești mai des câinelui tău.
În afară de îmbrățișările pufoase și momentele comice, oamenii de știință au demonstrat că prezența cățelului tău îți aduce numeroase beneficii cum ar fi un somn liniștit și odihitor și siguranța că ești mereu protejat. Cel mai bun prieten te-ar putea ajuta chiar și să trăiești mai mult, dar ce poți face tu pentru el dincolo de recompense și orele de joacă? Simplu, să-i zâmbești.
Dacă deja ai zâmbetul pe buze la gândul multiplelor beneficii pe care le are animalul de companie pe care toată familia îl iubește, fii sigur că și cățelul simte afecțiunea ta.
Potrivit specialiștilor, este recomandat să-i zâmbești mai des câinelui tău. Amândoi veți fi mai veseli, iar sănătatea cățelului ar putea fi mult mai bună ca urmare a acestui simplu gest. În urma studiilor realizate s-a constatat că zâmbetul stăpânului crește nivelul de oxitocină din organismul patrupedului.
Numit și „hormonul iubirii”, acest compus are un rol esențial pentru crearea unei relații bazate pe încredere și atașament reciproc. În plus, specialiștii au observat și că zâmbetul oamenilor determină câinii să își ignore temporar instinctele datorită acestui efect deosebit.
O echipă de cercetărori de la Universitatea din Helsinki a realizat un experiment în cadrul căruia 43 de câini au văzut poze cu oameni care zâmbeau sau se încruntau. Oamenii de știință au urmărit modul în care se modificau pupilele câinilor și direcția privirii lor pentru a stabili care era efectul pozelor la nivel emoțional, precum și nivelul de atenție. Activitatea a fost realizată de două ori. Prima dată câinii au primit o doză de oxitocină, iar a doua oară nu au primit niciun supliment.
Deși în general câinii se concentrează asupra lucrurilor care îi amenință sau pe care le percep drept periculoase, cei care erau sub influența oxitocinei s-au orientat mai degrabă către fețele zâmbitoare, ignorând temporar instinctul de supraviețuire al speciei.
Aveau tendința de a privi mai mult fețele oamenilor care zâmbeau, iar pupilele lor deveneau mai dilatate în cazul fețelor încruntate.
„Atât în timpul suplimentării cu oxitocină, cât și în lipsa acestui factor, rezultatele obținute demonstrează clar cât de importante sunt comunicarea și afecțiunea pentru dezvoltarea optimă a câinilor”, a explicat dr. Outi Vainio, profesorul care a condus studiul.
Este adevărat că privitul fix poate face un câine să se teamă sau chiar să devină agresiv, dar zâmbetul are exact efectul opus.

 
Iată de ce ar trebui să-i zâmbești mai des câinelui tău:

 
1. Câinele te înțelege

Potrivit rezultatelor obținute de cercetătorii de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, câinii știu să facă diferența dintre o față veselă și una supărată, iar acest lucru le afectează comportamentul. Dacă patrupedul vede un zâmbet va reacționa mult mai rapid, chiar dacă persoana cu expresia încruntată este cea care le dădea recompense.
Câinii care interacționează des cu oamenii învață să recunoască expresiile faciale.

 
2. Te binedispune

Fiecare zâmbet te ajută să reduci stresul și să te relaxezi. Chiar dacă ai avut o zi aglomerată, nu te încrunta. Alege să zâmbești în fața epuizării și nu îți vei ajuta numai cățelul, ci chiar pe tine însuți. Nu există remediu mai bun pentru supărări sau îngrijorare decât un zâmbet adresat celui mai bun prieten al tău.

 
3. Vei antrena câinele mult mai ușor

Din moment ce viteza reacțiilor câinelui crește atunci când vede o față zâmbitoare, cu siguranță vei reuși să-l înveți mai multe lucruri zâmbind decât dacă stai mereu încruntat. Fii atent să nu zâmbești dacă patrupedul face ceva greșit pentru a nu-i da impresia că trebuie să repete acțiunea pentru a primi o răsplată.

 
4. Câinele ar putea să-ți zâmbească

De ce nu? Câinii sunt la fel de inteligenți ca și copiii mici, iar în momentul în care te văd zâmbind ar putea să-ți imite expresia facială. Dacă zâmbești foarte des ai putea avea surpriza de a primi un zâmbet și din partea cățelului tău.

 
5. Este mult mai probabil ca patrupedul să vină la tine

Având în vedere că pot diferenția expresiile faciale, câinii vor veni mai repede dacă stăpânul stă ghemuit și îi cheamă zâmbind decât dacă are o față încruntată. Vei vedea că va veni rapid spre tine. 
 
Dacă vroiai un remediu pentru sănătatea ta și a câinelui, acesta este la îndemâna ta.
Diseară, când te întorci acasă zâmbește-i și vei uita de stres sau oboseală.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod