Cum să decorezi folosind cărțile. 20 de idei interesante


Te străduiești să-ți păstrezi cărțile perfect ordonate în bibliotecă, dar tot mai ai câteva răsfirate prin casă? Dacă iubești cărțile și îți place să citești, în mod sigur ești înconjurată de ele.
Dar în loc să te lovești de ele la tot pasul și să dea un aspect dezordonat casei tale, le poți depozita într-un mod practic și interesant, astfel încât să-ți decoreze locuința. 

Nu este suficient să le stivuiești pe noptieră sau să le ascunzi în cutii și rafturi. Există variante interesante astfel încât să expui cărțile și să le folosești pe post de elemente decorative.

Asociază-le cu plantele tale, așezându-le într-o zonă în care ai numeroase ghivece. De asemenea, le poți grupa pe culori, în așa fel încât să se potrivească decorului unei anumite camere sau poți așeza într-un teanc câteva cărți în nuanțe intense, pentru un accent de culoare.

În cazul în care te-ai plictisit de clasica ordonare verticală a cărților în bibliotecă, poți crea mici teancuri pe podea, pe care să așezi apoi obiecte decorative.
Păstrează cărțile tale favorite pe noptieră, așezate pe grupe în funcție de culoare.

Nu uita nici de cărțile de rețete, pe care să le păstrezi în bucătărie. Iar dacă culorile lor nu se potrivesc cu stilul bucătăriei tale, îmbracă-le în hârtie decorativă în culorile potrivite. Nu doar că se vor integra perfect, dar le vei și proteja de murdărie.

Iar dacă iubești arta, atunci folosește-ți cărțile cu coperți interesante pe post de tablouri. Așază-le pe rafturi, polițe sau în bibliotecă cu coperta expusă, în așa fel încât să creezi un efect de expoziție.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod