Cele mai bune trucuri pentru a-ți păstra casa curată și ordonată

Cele mai bune trucuri pentru a-ți păstra casa curată și ordonată

După ce ai muncit o zi întreagă (sau chiar mai multe) să faci curățenie generală și să pui totul în ordine, este cât se poate de deprimant să observi cum haosul și dezordinea pun rapid stăpânire pe casa ta.
Scaunul din dormitor se transformă într-un morman de haine purtate o dată. Raftul cu diverse mărunțișuri este plin ochi cu tot felul de lucruri, iar blatul din bucătărie este iar acoperit cu de toate, de la vase și chei, până la reviste sau facturi. În mod sigur te întrebi de ce nu poți avea o casă ordonată așa cum au unele persoane pe care care le cunoști și le admiri pentru asta. 

Dar se pare că există unele trucuri pe care oamenii cu locuințe perfect organizate le pun adesea în practică, de cele mai multe ori instinctiv. Descoperă cele mai bune modalități de a-ți organiza casa și de a o menține astfel fără să muncești prea mult. Iată ce să încerci, potrivit specialiștilor în organizare citatați de purewow.com:

Folosește fotografiile pentru a evalua dezordinea


"Dacă ai o problemă în a începe să-ți organizezi casa, încearcă să fotografiezi o zonă și să evaluezi ceea ce vezi. Fotografiile te ajută să vezi un spațiu dintr-o nouă perspectivă. Poate că zona respectivă pare confortabilă, dar ochiul obiectiv al aparatului foto te poate ajuta să recunoști faptul că este nevoie de organizare", declară specialistul în organizare Gretchen Rubin.

Alege o "aromă a lunii"


Pentru a face organizarea mai distractivă, alege o temă a lunii și concentrează-te asupra obiectelor care se încadrează în acea temă. Te va ajuta să vezi mediul în care trăiești într-o lumină nouă, mai interesantă. Printre temele posibile sunt cărțile, hainele, jucăriile, ustensilele de bucătărie etc. Rezervă-ți timp pentru a pune în ordine obiectele din tema respectivă, de a le sorta, aranja, dona sau arunca lucrurile din acea categorie.

Urmează regula de un minut


Îndeplinește imediat orice sarcină care poate fi realizată în mai puțin de un minut. Agață o haină în cuier, citește o scrisoare sau notificare și arunc-o, pune un document într-un dosar, aruncă un pix care nu funcționează, spală un pahar murdar, pune pasta de dinți înapoi în dulapul din baie și multe alte astfel de gesturi mărunte.
Nu realizăm că o curățenie generală nu înseamnă altceva decât rezolvarea acestor mărunțișuri care se acumulează și care ne fac locuința dezordonată.

Imaginează-ți că dai o petrecere


Nimic nu-i impulsionează pe oameni mai mult decât ideea că vor fi vizitați de câteva persoane. Chiar dacă nu planifici o petrecere în prezent, imaginează-ți că o faci. Stabilește o dată fictivă și gândește-te "Dacă aș avea o petrecere duminică, la care ar participa 12 persoane, ce ar trebui să fac în casă?". Rezultatele te vor uimi.

Nu uita: dacă nu poți ajunge la un obiect, nu îl vei folosi


Încearcă să păstrezi lucrurile cât mai la îndemână. În general, este mai util să te gândești la accesibilitate decât la depozitare. Cu alte cuvinte, dacă vrei să depozitezi ceva, dar nu îți pasă dacă ai acces la el, atunci este un semn că poate nu ar trebui să păstrezi deloc acel obiect.

Creează un sertar pentru încărcătoare


Strânge toate încărcătoarele, prelungitoarele, căștile și cablurile pentru telefoane, tablete, ceasuri etc.
și pune-le într-un sertar special destinat pentru ele. Le vei găsi mult mai ușor și nu vor mai fi întinse prin toată casa. Trebuie să recunoaștem că suntem dependenți de tehnologie, dar și că aceste device-uri ne acaparează locuințele și le fac să pară mai dezordonate.

Găsește un loc pentru hainele care nu sunt nici curate, nici murdare


Mulți oameni se străduiesc să găsească un loc pentru hainele care nu sunt nici proaspăt spălate, nici suficient de murdare pentru a fi puse la spălat. Pentru că nu este igienic să amestecăm lucrurile purtate o dată cu cele care sunt abia spălate, avem tendința de a strânge teancuri de haine în locuri ciudate. De exemplu, dacă ai un scaun în dormitor, acesta probabil este plin de astfel de haine purtate doar o dată. Dacă te regăsești în descriere, atunci încearcă să le agăți într-un colț al dulapului, departe de restul hainelor curate sau investește într-un suport cu umerașe.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod