stație de călcat

Cât timp economisești folosind o stație de călcat pentru rufele tale

Cel mai mare avantaj pe care îl prezintă oamenii care încearcă să îți vândă o stație de călcat este rapiditatea cu care vei călca haine, comparativ cu un fier de călcat normal. Dar cât de adevărate sunt aceste afirmații?

Staţiile de călcat cu abur te pot ajuta să economiseşti până la 30 de minute pe săptămână comparativ cu fiarele de călcat cu abur, arată un test intern realizat de producătorul Philips, care a comparat o fier de călcat cu o stație de călcat, la un timp de utilizare mediu de 120 de minute pe săptămână.

Un studiu similar derulat de producătorul Braun arată că folosind o stație de călcat vei economisi 50% din timpul pe care îl petreceai până acum călcând haine cu un fier de călcat convențional.

Când treci de la un fier de călcat obișnuit la o stație de călcat, vei observa imediat cât de repede termini călcarea. Și, cu cât ai terminat mai devreme, cu atât vei avea mai mult timp de calitate pentru tine și familia ta.

Comparativ cu un fier de călcat cu abur, staţiile de călcat pot produce până la de două ori mai mult abur continuu, accelerând astfel sesiunea de călcat. Aşa că, dacă îţi doreşti cea mai rapidă metodă de a călca o cămaşă, alege o stație de călcat.

Calci hainele rapid, fără efort, permiţându-ţi să petreci mai mult timp cu familia.

Vei termina de călcat cu cel puțin 30 de minute mai repede. Imaginează-ți ce poți face cu 30 de minute în plus cu familia, în loc să calci haine.

Ce caracteristici să cauți la o stație de călcat


Am pus cap la capăt o listă de lucruri pe care trebuie să le iei în considerare atunci când cumperi o nouă stație de călcat.

Talpa. Materialul tălpii este important pentru o stație de călcat din două motive: el determină cât de bine alunecă fierul peste țesătură, ceea ce determină viteza de călcare. Totodată, el determină cât este de rezistent este aparatul la zgârieturi și, astfel, câți ani se va menține la performanțe maxime. Talpa unei stații de călcat trebuie să producă o alunecare fără efort și lină pe toate tipurile de țesături. În cazul în care treci cu ea peste fermoare sau nasturi, aceasta trebuie să fie cât mai rezistentă la zgârieturi.

Setări simple. Țesăturile diferite vin cu nevoi diferite.

O stație de călcat vine așadar și ea cu diverse setări, ceea ce poate da dureri de cap. Ai nevoie deci de setări simple care să te asigure că folosești setarea potrivită pentru țesături delicate, dar și pentru materialele dure.

Viteza și distribuția aburului. Cât abur produce o stație de călcat? Acest lucru se măsoară în grame pe minut (g/min). De obicei, mai mult înseamnă mai bun. Totuși, trebuie să te uiți atent dacă deschiderile de pe talpă sunt distribuite uniform și dacă și vârful tălpii emite abur, pentru o utilizare eficientă în zonele greu accesibile. Aburul oferă o eficiență mai mare la călcat. Și nu doar pe articolele vestimentare mai mari sau pe suprafețele mai mari ale hainelor tale. Aburul este de ajutor în special în părțile mai mici și mai dificile, la care nu poți ajunge mereu.

Shot de abur. Stația ta trebuie să aibă o setare care să elibereze un shot de abur, atunci când este nevoie pentru zone cu cute deosebit de încăpățânate.

Oprire automată. Din motive de siguranță, o stație de călcat ar trebui să se închidă automat atunci când este lăsată nesupravegheată.

Decalcifiere. Va trebui să decalcifici stația de călcat din când în când. Asigură-te că are un mecanism eficient pentru a face acest lucru.

Capacitatea rezervorului de apă și reumplere. Un rezervor mai mare este convenabil, deoarece ba trebui să îl reumpli mai rar. Asigură-te că stația de călcat este proiectată pentru o reumplere ușoară a rezervorului de apă.
Vei economisi efort și greșeli.

Cablu.
Un cablu mai lung și flexibil îți oferă libertate de mișcare, mai ales pentru o stație de călcat.

Greutate & ergonomie. Cum se simte o stație de călcat în mână? Cât de bine este distribuită greutatea și cât de ușor sunt butoanele de atins și operat? Greutatea mai mică permite o manevrare mai ușoară și mai puțin efort.

Protecția textilelor. Pentru călcarea unor țesături deosebit de delicate, poți lua în considerare o protecție textile care să poată fi atașată pe o stație de călcat, astfel încât ea să emane mai puțină căldură când folosești setarea de aburi.

Merită o stație de călcat ieftină?


O stație de călcat este de obicei destul de costisitoare.

Majoritatea stațiilor vin la prețuri mari, având atâtea funcții. Asta face ca modelele ieftine să iasă în evidență.

Totuși, am constatat că aceste opțiuni „de buget” obțin, de obicei, scoruri slabe în teste și nu oferă experiența de călcare rapidă și ușoară caracteristică unei stații de călcat.

Dacă ești tentat să cumperi o stație de călcat ieftină pentru a economisi bani, credem că ar fi mai bine să alegi un fier de călcat, cu abur, pentru aceiași bani.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod