Femeile și piața muncii în România - Studii și realitate


Conform datelor Eurostat, în 2017, mai mult de un sfert din totalul angajaților care lucrau în sectorul IT&C din România, adică 47.700 de persoane, erau femei.

Femeile în industria IT&C


Nu mai e un secret faptul că România are printre cei mai buni IT-iști din lume, însă noile studii arată că sunt din ce în ce mai multe femei care lucrează în zona tech, procentul fiind de 29%, cu mult peste media din Uniunea Europeană, conform unui studiu Eurostat realizat anul trecut.


Pentru Europa de Est nu mai este ceva ieșit din comun ca femeile să ocupe din ce în ce mai multe locuri de muncă în domeniul științei și tehnologiei. Vecinii noștri bulgari au cel mai mare procent, de 27,7%, însă România face pași repezi cu un procent de 27,2%, fiind pe locul al doilea în clasament, alături de Lituania. 

În 2017, peste 25,7% din totalul angajaților în sectorul IT&C erau femei.

Conform datelor Eurostat, în 2017, mai mult de un sfert din totalul angajaților care lucrau în sectorul IT&C din România, adică 47.700 de persoane, erau femei, România având astfel a doua cea mai mare pondere din UE în ceea ce privește ponderea ridicată a femeilor care lucrează în acest sector.


Multinaționalele, un exemplu pozitiv de susținere și promovare a femeilor 


Dacia Automobile 32% dintre angajați sunt femei, iar ponderea va crește în continuare, în timp ce pe plan mondial, în compania Renault, femeile reprezintă 18% dintre angajați.

În cadrul companiei Bosch, angajarea și promovarea specialiștilor și managerilor de sex feminin este una dintre prioritățile strategice de dezvoltare.

Unul dintre obiectivele companiei Bosch, la nivel de grup, este ca, până în anul 2020, 20% din numărul pozițiilor de management la nivel mondial să fie ocupate de femei. În ceea ce privește Grupul Bosch din România, raportul raportul angajaților de sex masculin și feminin este echilibrat.

Compania Schneider Electric promovează egalitatea de gen
 
Schneider Electric a fost selectată de UN Women (entitatea ONU pentru egalitate de gen și emanciparea femeilor) să se alăture grupului-pilot HeForShe IMPACT 10x10x10. HeForShe este o mișcare de solidaritate inițiată de UN Women, cu misiunea de a-i încuraja pe bărbați să susțină schimbările care favorizează diversitatea și drepturile femeilor. Compania își dorește  să implementeze un proces echitabil de salarizare la nivel global, care să acopere 85% dintre angajații grupului.

Vodafone Group a lansat, chiar de 8 martie, în toate cele 26 de țări în care este prezent, programul ReConnect. Programul recrutează femei talentate care au ieșit din câmpul muncii timp de mai mulți ani și care ar dori să se întoarcă să lucreze cu normă întreagă sau cu program flexibil. 

El are ca obiectiv recrutarea a 1.000 de angajați de-a lungul a trei ani, dintre care în jur de 500 de femei aflate într-o pauză în carieră vor fi angajate pentru funcții de conducere. În plus, Vodafone va recruta până la 500 de femei care au făcut o pauză în carieră pentru roluri în care acestea vor interacționa direct cu clienții.

 Provocare - Creșterea numărului de femei din top management 


Mai este însă un aspect la care nici companiile din UE, nici cele din România nu au rezultate prea bune: creșterea numărului de femei în poziții de conducere și dezvoltarea de programe prin care femeile să fie expuse la toate operațiunile și funcțiile companiei.

Un studiu global care aduce multe argumente logice pentru prezența femeilor în conducerea companiilor a fost realizat de Peterson Institute for International Economics, pe baza analizei a aproximativ 22.000 de companii în 91 de țări. Concluziile arată că femeile în funcții-cheie aduc rezultate financiare măsurabile companiilor. De exemplu, o firmă profitabilă în care 30% din lideri sunt femei ar putea anticipa o marjă de profit net mai mare cu peste 1 punct procentual comparativ cu o companie similară care nu are nicio femeie lider.

Iar când sunt luate în calcul companiile profitabile și neprofitabile la un loc, rezultatele studiului devin și mai frapante: firma cu mai multe femei-lider poate aștepta o creștere a profitului net de 6 puncte procentuale, în timp ce media generală a profitului a fost de peste 3 procente. Este mult sau puțin? Apreciați dumneavoastră. 

Ne dorim o economie mai puternică?

 
Trebuie să oferim femeilor mai multe șanse de a avansa în carieră. Acesta  este îndemnul repetat și de una dintre cele mai puternice femei din industria financiară Christine Lagarde, directorul general al FMI. 

Lagarde aducea în discuție argumente exprimate tot în termeni economici: dacă femeile ar juca un rol identic bărbaților pe piața muncii, creșterea economică mondială ar exploda cu 28 de trilioane de dolari (peste 25%) până în 2025 (date McKinsey). Ca reper, echivalentul economiei SUA și Chinei la un loc.

Investițiile străine și piața muncii


Companiile străine angajează 1.3 milioane de oameni, aproximativ 25% din forța de muncă din zona privată. Cam tot atâția oameni lucrează în sistemul public. Salariile oferite de companiile străine diferă în funcție de industrie însă media salariilor oferite de companiile străine a fost constant mai mare decât media națională.



Salariul mediu net într-o companie străină este astăzi de 3100 lei în comparație cu 2300 de lei media pe țară. Fiecare membru al familiei are impact la rândul lui asupra nivelului de trai a cel puțin doi membri ai familiei ( copii, soție/ soț) iar cu cât câștigul acestora este mai ridicat cu atât nivelul de trai al familiei este mai ridicat. 

Mai multe date despre investițiile străine în România aflați pe: https://www.fic.ro/investitiile-straine-din-romania

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod