„Taste the Feeling”- noua campanie globala Coca - Cola

A savura o Coca-Cola, orice Coca-Cola, transformă momentele obișnuite în unele speciale.

Astăzi, în cadrul unui eveniment în Paris, Marcos de Quinto - Directorul de Marketing al Companiei Coca-Cola, dezvăluie noua strategie globală de marketing „One brand” care, reunește - pentru prima dată - Coca-Cola, Coca-Cola Light, Coca-Cola Zero și Coca-Cola Life sub același brand iconic Coca-Cola, prin intermediul campaniei globale „Taste the Feeling”.

Strategia „One brand”:
•    Extinde valorile globale și imaginea iconică a băuturii originale Coca-Cola către toate variantele aflate sub aceeași marcă înregistrată, unind familia Coca-Cola sub brand-ul de băuturi răcoritoare numărul unu din lume.
•    Prinde viață prin intermediul campaniei globale „Taste the Feeling” care folosește poveștile universale și momentele obișnuite pentru a se conecta cu consumatorii din întreaga lume.
•    Produsul se află în centrul conceptului creativ, surprinzând experiența și plăcerea de a te răcori cu o Coca-Cola, orice Coca-Cola.
•    Evidențiază angajamentul companiei de a oferi diversitate, permițând consumatorilor să aleagă acea Coca-Cola care se potrivește cel mai bine preferințelor de gust, stilului de viață și dietei.

În fiecare zi, milioane de oameni din întreaga lume aleg o Coca-Cola”, declară Marcos de Quinto, Director de Marketing în cadrul Companiei Coca-Cola. „‘One brand’ este noua abordare prin care valoarea brandului Coca-Cola este reflectată asupra tuturor produselor aflate sub aceeași marcă înregistrată, reînnoind promisiunea de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege cu mai multă claritate.

Este o investiție importantă, în toate produsele Coca-Cola, prin care arătăm că oricine se poate bucura de o Coca-Cola rece, cu sau fără calorii, cu sau fără cafeină.

Marcos de Quinto adaugă „Mai mult ca niciodată, suntem conștienți că oamenii își doresc Coca-Cola în forme diferite, dar - indiferent de alegere - aceștia își doresc o Coca-Cola care oferă gustul autentic și senzația puternică de revigorare. Odată cu noua strategie ‘ ‘One brand’, vom face trecerea de la campanii de brand diferite pentru gama Coca-Cola, la campanii pentru un singur brand iconic, care sărbătorește atât brandul cât și produsul.”

Campania globala „Taste the Feeling” se va desfășura în toate piețele, pe parcursul anului 2016, și include : 10 spoturi TV; Peste 100 de imagini de campanie; O nouă identitate vizuală; Un nou imn și o nouă semnătură audio; O experiență digitală ușor de personalizat și distribuit.

Campania creativa păstrează caracteristicile fundamentale ale brandului Coca-Cola – scrisul Spencerian, discul roșu și sticla iconică Coca-Cola – transpuse într-o abordare modernă, ce prezintă momente reale și autentice, cu produsul în centrul atenției.

Coca-Cola a reunit creativi din 10 agenții diferite de publicitate pentru a dezvolta această campanie, iar, în final, cele 10 spoturi TV au fost create de următoarele patru agenții: Mercado-McCann, Sra. Rushmore, Santo și Oglivy & Mather New York.

Spoturile pătrund în intimitatea momentelor obișnuite, surprinzând trăirile și experiențele pe care oamenii le impărtășesc atunci când se bucură de gustul răcoritor Coca-Cola.

La finalul fiecărui spot TV, toate produsele din gama Coca-Cola se reunesc sub faimosul disc roșu  Coca-Cola.

Nimic nu se compară cu gustul oferit de o Coca-Cola rece” a declarat Rodolfo Echeverria, Vicepreședinte, Global Creative, Connections & Digital, al Companiei Coca-Cola. „Campania creativă a fost concepută astfel încât să scoată în evidență faptul că simpla plăcere de a savura o Coca-Cola rece poate transforma orice moment într-unul special. Momentele obișnuite și poveștile descrise în campanie au fost alese pentru a rezona cu toți consumatorii noștri din întreaga lume. Aceleași imagini și spoturi care vor rula în Japonia, vor putea fi vizualizate și în Italia, Mexic sau în orice colț al lumii.”

La lansare se dezvaluie 5 dintre cele 10 spoturi. Spotul TV principal „Imnul” (Mercado-McCann) ilustrează o serie de momente obișnuite, de zi cu zi, ce au în comun Coca-Cola - schiatul alături de prieteni, prima întâlnire, primul sărut, prima iubire. Spotul va rula în toate piețele, în 2016.

Coloana sonoră a „Imnului” este o melodie originală, special creată pentru campanie și se cheamă „Taste the Feeling”. Coca-Cola a lucrat cu Music Dealers pentru a scrie și produce această melodie. În unele piețe, melodia este însoțită de vocea artistului, Conrad Sewell. Sewell, cântărețul de origine londoneză, care a crescut în Australia, a devenit cunoscut după apariția în single-ul „Firestone” care a generat 300 milioane de ascultări pe Spotify și vânzări de peste 3 milioane.
Melodia include o nouă semnătură audio, inspirată de experiența savurării unei Coca-Cola - sunetul scos de deschiderea capacului, de efervescenta bulelor și, nu în ultimul rând, sunetul plăcerii de a savura o Coca-Cola. Noua semnătură audio va fi utilizată pe toată durata campaniei.

„Despărțirea” (Santo) urmărește călătoria romantică a unui cuplu tânăr, de la prima întâlnire - cu primele sentimente de dragoste și încântare - până la despărțirea explozivă, urmată de o împăcare, cu o Coca-Cola rece. Spotul conține o nouă melodie „Made for You”, aparținând artistului Alexander Cardinale.

„Iubirea dintre frați” (Santo) captează povestea universală de prietenie și de conflict întâlnită în familie și scoate în evidență relația unică și provocatoare dintre doi frați. Când fratele mai mic rămâne fără băutura lui răcoritoare Coca-Cola, fratele cel mare îi sare în ajutor. Spotul prezintă o nouă variantă a hitului „Hey Brother”, care aparține celebrului compozitor și producător Avicii.

Ca urmare a unui parteneriat încheiat în anul 2014, Avicii a produs o variantă remixată a melodiei „Taste the Feeling”, imnul campaniei, interpretată de Conrad Sewell. De asemenea, el va produce versiuni ale imnului destinate campaniilor UEFA EURO 2016TM și Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Printre spoturile TV care fac parte din campania de lansare se mai numără și:
•    „Contra timp” (Ogilvy & Mather) în care este spusă povestea zilelor solicitante pe care le trăim toți.

Spotul evidențiază importanța de a lua o pauză, de a ne detensiona și de a ne bucura de momentul prezent.
•    „Supermarket” (Sra. Rushmore) ilustrează povestea unei tinere casiere hipnotizate de un client atrăgător, care ia o pauză pentru a se bucura de o Coca-Cola rece.
•    Spoturile „Pentru ce există Coca-Cola?” (Sra. Rushmore), „Profesorul” (Sra. Rushmore), „Vara Arctică” (The Cyranos-McCann), „Sticla goală” (Mercado-McCann) și „Adevărata plăcere” (Mercado-McCann) vor fi lansate mai târziu, în 2016.

Noua campanie vine cu peste 100 de imagini, realizate de faimoșii fotografi de modă Guy Aroch și Nacho Ricci, care au surprins oameni din întreaga lume bucurându-se de o   Coca-Cola răcoritoare, în mai multe momente obișnuite. Noile imagini vor fi folosite în print, panouri publicitare, în magazine, dar și în mediul digital.

Experiența digitala interactivă, ușor de personalizat și distribuit, este alcătuită din diferite scene GIF care reflectă trăirile asociate momentelor în care consumăm o Coca-Cola, în combinație cu imnul „Taste the Feeling”. Această experiență le va permite utilizatorilor să extragă o secvență GIF direct din microsite, să o personalizeze cu sentimentele transmise în timp real și să o distribuie în social media sub hashtag-ul #TasteTheFeeling.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod