Ce-ntelege Intel prin Home Entertainment

Deja marile lanturi de magazine specializate in computere incep, rand pe rand, sa ofere cumparatorilor sisteme home entertainment, optimizate atat hardware, cat si software pentru redarea continutului media digital, fie ca e vorba de film, muzica sau de receptionarea semnalului radio/TV. Cum are de gand Intel sa sprijine aceasta tendinta?

Miniaturizare, wireless, complexitate

Progresul si inovatia tehnologiei, precum si serviciile online sunt factori cheie in oferirea unui continut digital cat mai simplu de accesat, atat in interiorul casei, cat si "la purtator", a declarat, in cadrul prezentarii sale de la Intel Developer Forum, Don MacDonald, vicepresedinte si general manager, Intel Digital Home Group Intel.

Potrivit declaratiilor sale, Intel dezvolta o ampla familie de PC-uri, dispozitive electronice de larg consum (CE), precum si platforme si tehnologii mobile, sustinand standardele industriei de gen pentru o diversitate de tehnologii destinate locuintei digitale, de la display-uri digitale pana la tehnologii wired (cu cablu) si unwired (fara cablu).
Macdonald a prezentat Tehnologia Viiv, platforma cu brand-ul Intel conceputa special pentru a permite consumatorului sa se bucure la maximum de continutul sau digital de entertainment.

"Tehnologia digitala impulsioneaza aparitia a noi tipuri de continut, o diversitate de dispozitive digitale inovatoare, de distributie media. Toate acestea indica aparitia unei noi industrii digitale de entertainment", a declarat Macdonald. "Ne concentram sa facem entertainment-ul digital mai usor de accesat si ne gandim la diverse dispozitive, plasate in mai multe locuri, in interiorul locuintei. Ca urmare, zeci de companii au oportunitatea uriasa de a furniza o diversitate de tipuri inovatoare de dispozitive, continut si software, mai mult ca oricand. Tehnologia Intel Viiv, exemplifica acest obiectiv."

PC-urile bazate pe tehnologia Intel Viiv vor fi usor de utilizat cu ajutorul unei telecomenzi si vor fi actionate de o suita de tehnologii de la Intel. Inconjurata de mai multe dispozitive electronice de larg consum, de software si continut online verificat (incluzand filme, muzica, fotografii si jocuri), Tehnologia Intel Viiv va marca inceputul unei noi ere in optiunile de entertainment disponibile pentru consumatori.


Golden Gate, noul concept Intel

Tehnologie dual-core, platforme CE pentru locuinta digitala
In discursul sau, MacDonald a prezentat un concept de PC micut si elegant, numit "Golden Gate", care se bazeaza pe urmatoarea generatie de procesoare dual-core de la Intel, cu nume de cod "Yonah". Combinatia de performanta a procesorului dual-core cu o platforma eficienta din punct de vedere al consumului de energie permite obtinerea unei diversitati de design-uri mai mici si mai elegante. PC-ul prototip Golden Gate poate rula continut video de inalta definitie sau poate afisa imagini de jocuri extrem de realiste si este suficient de mic pentru a se potrivi pe partea de sus a unei tejghele de bar sau chiar in interiorul unui raft pentru aparatura TV si de entertainment.

Intel mai creeaza platforme si pentru actionarea unor dispozitive electronice de larg consum, ca de exemplu televizoare cu plasma sau playere MP3. MacDonald a anuntat aparitia Oplus MN301 de la Intel, o linie de procesoare puternice multimedia display, de tip "system-on-a-chip" (sistem pe un cip), care obtin imagini clare, stralucitoare, si culori mult mai realiste, pentru display-uri cu ecran plat.
Design-urile de referinta pregatite pentru productie, pentru HDTV dual-channel, sunt deja disponibile. Intel a obtinut Oplus si Oplus Image Perfecting Engine (motor de imbunatatire a imaginii) in aprilie 2005.

De asemenea, compania a lansat ghidul de Recomandari pentru Produse Software si Solutii 2006, precum si o noua biblioteca de software destinata in principal utilizatorului de acasa, pentru a-i ajuta pe developeri in crearea design-urilor lor.

MacDonald a declarat ca standardele industriei de gen sunt vitale pentru a garanta ca diverse tipuri de continut digital pot fi rulate pe diverse dispozitive sau transferate dintr-un dispozitiv in altul, in mod simplu si rapid, in interiorul locuintei. Intel continua sa colaboreze indeaproape cu diverse grupuri si aliante pentru stabilirea acestor standarde, de exemplu cu Digital Living Network Alliance, un grup care a ajuns sa aiba peste 230 membri in intreaga lume, si tehnologii esentiale wired si wireless precum WiMAX, Wi-Fi si Wireless USB. MacDonald a mai aratat ca Intel s-a alaturat de curand organizatiei HomePlug Industry Alliance, fiind numit chiar presedintele acestui grup care depune eforturi pentru a obtine progrese in utilizarea cablarii electrice ca o modalitate de a accesa date in regim de "share", pretutindeni in interiorul locuintei.


Intel colaboreaza cu industria de gen pentru a obtine o interfata de display standard, care sa permita consumatorilor sa vizualizeze continut comercial si video de inalta definitie, intr-un mod consistent. Compania considera ca o interfata de display unificata este esentiala pentru orice layout digital din interiorul locuintei.

Articol furnizat de www.bumerang.ro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod